Ziua de 1 iulie aduce noi relaxări, dar și o realizare importantă: putem descărca și noi certificatul digital Covid.
De fapt, vorbim și despre un studiu care arată că dorința de călătorie în Europa se află la cote maxime. Să înceapă vacanța!
Nu în ultimul rând, apreciem munca unor români care tocmai au fost premiați internațional pentru invenția lor dedicată nevăzătorilor.
De azi avem certificat digital Covid și noi relaxări
Începând de joi, românii pot obține certificatele digitale Covid care vor facilita libera circulație în UE.
Și încă o veste bună: de la 1 iulie ne bucurăm de noi relaxări. Astfel, numărul participanților la concerte, festivaluri, nunți și botezuri va crește, iar programul restaurantelor, cluburilor și cafenelelor va fi prelungit.
Totodată, hotelurile vor putea caza turiști până la capacitatea maximă. Și pentru sălile de fitness ar urma să fie ridicată limita de capacitate.
Oamenii sunt optimiști și își doresc să călătorească
Dorința de a călători a europenilor este la cel mai înalt nivel, după cum reiese din cel mai recent studiu al Comisiei Europene a Turismului (CET), care arată o cerere puternică de reluare a călătoriilor, în special cu avionul, însă există în continuare temeri cu privire la anularea acestora sau la alte probleme care afectează pasagerii, un aspect important fiind și recuperarea costurilor angajate, apreciază experții Flight Refund, care au analizat studiul.
Astfel, 72% dintre cei chestionați intenționează să facă cel puțin o călătorie până la sfârșitul lunii septembrie, dorința generală de călătorie a europenilor urcând la cel mai înalt nivel de la începutul sondajului, în august 2020.
Aproape jumătate (47%) dintre cei care intenționează să călătorească aleg avionul, mașina rămânând a doua cea mai populară alegere pentru 39% dintre europeni.
Un start-up românesc rezolvă problemele nevăzătorilor
.lumen este un startup românesc ce creează sisteme de asistență pentru nevăzători.
În lume sunt peste 40 de milioane de nevăzători, și cu toate progresele tehnologiei, cea mai avansată soluție pentru mobilitatea lor a rămas câinele ghid.
Însă, din diverse probleme, există doar 28.000 câini ghizi la nivel mondial.
.lumen produce o pereche de ochelari ce aduce aceleași beneficii precum un câine ghid, într-un pachet scalabil – o soluție pentru restul de 39.980.000 nevăzători ce nu beneficiază de un sistem avansat de mobilitate.
Pentru acest proiect, startup-ul românesc se numără printre cei 20 de premianți Cisco Global Problem Solver Challenge 2021.
Citește și: