Vești bune: Grecia se relaxează, Germania redeschide turismul, iar biletele CFR pot fi cumpărate de pe telefon

Vești bune: Grecia se relaxează, Germania redeschide turismul, iar biletele CFR pot fi cumpărate de pe telefon
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Veștile bune de astăzi ne duc cu gândul la vacanță. Astfel, dacă ți-ai planificat un concediu în Grecia, vestea bună e că o mare parte din restricții au fost anulate.

O altă veste bună vine tot din segmentul turistic și ne arată că motorul economic al Europei, Germania, deschide turismul și dă tonul unei binemeritate reveniri.

Nu în ultimul rând, și pe plan intern ne bucurăm de noutăți: De acum, putem cumpăra bilete CFR cu telefonul, așa cum este normal în 2021.

Grecia renunță la mască în exterior

Grecia renunţă începând de joi la purtarea obligatorie a măştii în exterior, iar de luni şi la interdicţia de circulaţie nocturnă, ca urmare a ameliorării situaţiei epidemiologice.

ADVERTISING

Alte măsuri anunţate sunt creşterea numărului de persoane la o masă în restaurante (de la 6 la 10), posibilitatea organizării de botezuri şi de nunţi cu până la 400 de invitaţi (de la 300) şi creşterea la 120 a numărului de persoane prezente pe plajă la fiecare 1.000 de metri pătraţi.

Germania apasă pedala turismului în 2021

Turismul sustenabil și promovarea valorilor autentice, tradiționale reprezintă una dintre cele mai puternice tendințe în era post-Covid, iar Germania și-a propus să valorifice din plin aceste dorințe ale turiștilor.

ADVERTISING

Așadar, dacă ți-ai propus o vacanţă deosebită și nu ai luat încă bilete pentru Grecia, iată ce poți face la nemți.

Degustarea pâinii artizanale

În Germania, pâinea este mai mult decât un simplu aliment. Arta germană a coacerii pâinii cuprinde aproximativ 3.200 de tipuri de pâine și a fost adăugată pe lista patrimoniului cultural imaterial al UNESCO.

Gastronomia locală

Germania este o destinație cu rădăcini gastronomice puternice și atrage turiștii iubitori de preparate locale și vinuri regionale prin vizite la podgorii apreciate în toată lumea, prin cele peste 1.500 de fabrici de bere regionale și bineînțeles prin experiențele de fine dining în aproximativ 300 de restaurante cu stele Michelin.

ADVERTISING

Artizanii tradiționali

Turiștii sunt încurajați să treacă pragul micilor ateliere de design și artă tradițională și chiar să participe la workshop-uri despre cele mai vechi meșteșuguri ale Germaniei.

Arhitectura urbană

Germania oferă un mix unic de tradițional și urban, iar orașele sale adeseori se confundă cu o galerie de artă stradală. De la arhitectura clasică și până la arta stradală modernă, turiștii se vor putea bucura un adevărat spectacol urban.

Muzica clasică

Aproximativ o treime din toate spectacolele de operă din întreaga lume au loc în sălile de spectacole din Germania.

Bilete CFR direct de pe telefon

Începând de joi, putem cumpăra bilete de tren direct de pe telefon, după ce compania CFR Călători a lansat aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online”.

Aplicația oferă o interfață prin care utilizatorii au acces rapid la achiziționarea biletelor standard, dus-întors, dar și selectarea paturilor pentru vagoanele de dormit sau tip cușetă, adăugarea biletelor pentru animale de companie sau de bicicletă.

Pentru început, aplicația va fi disponibilă pe dispozitivele cu sistem de operare Android (minim Android 5.1).

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇