Târg caritabil de iarnă pentru copiii instituționalizați, la Muzeul Țăranului Român

Târg caritabil de iarnă pentru copiii instituționalizați, la Muzeul Țăranului Român
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ajungem MARI, programul educațional cu cea mai mare acoperire națională care sprijină copiii instituționalizați, vă invită la a 5-a ediție a Târgului caritabil de Crăciun „Dăruim și Ajungem MARI”.

Evenimentul are loc la Muzeul Național al Țăranului Român, sâmbătă, pe 10 decembrie, între orele 10:00 și 19:00, la Sala Media. Fondurile strânse vor fi direcționate către principalele nevoi ale copiilor din sistemul de protecție.

Expozanții prezenți la târgul de Crăciun sunt chiar voluntarii asociației Ajungem MARI care lucrează cu copiii instituționalizați. În prezent, asociația are o rețea de 1.600 de voluntari în București și alte 24 de județe din țară, care lucrează săptămânal cu 3.000 de copii și tineri din sistemul de protecție. 

ADVERTISING

Pentru ediția de anul acesta, voluntarii și prietenii asociației Ajungem MARI și-au suflecat mânecile (la propriu) și au pregătit cadouri speciale: decorațiuni pentru brad, turtă dulce, bere artizanală, bijuterii, haine și accesorii handmade, lumânări parfumate, cosmetice, dulciuri și bunătăți „de la bunica”.

Cadourile achiziționate la târg se vor transforma în excursii, ieșiri și tabere de dezvoltare personală pentru copiii din sistemul de protecție. De peste 8 ani, voluntarii Ajungem MARI îi ajută pe copii să descopere lumea din afara centrelor de plasament, să exploreze, să comunice și să se integreze mult mai ușor în comunitate.

Dăruiește unui copil instituționalizat bucurie! Și acum, și după Crăciun!

„De Crăciun, toată lumea pornește în goana după cadoul perfect. Cele mai frumoase daruri pe care le poți faci copiilor din sistemul de protecție sunt cele de care au nevoie cu adevărat: iubire, viitor, familie, prieteni și nu în ultimul rând, experiențe. Prima ieșire din centrul de plasament, prima tabără la munte, prima vizită la aquapark. Sunt experiențe magice pentru copiii mai puțin norocoși. Vă așteptăm la târg, unde cu siguranță veți găsi cadouri perfecte pentru cei dragi. Mai ales că fondurile strânse din donații vor fi direcționate către acești copii” - Vivianda Nicolae, vicepreședinte Ajungem MARI.

ADVERTISING

„Este vremea cadourilor. De ce să nu facem și o faptă bună? Cumpărăm un cadou care are o poveste în spate și este făcut cu drag. În același timp, sprijinim formarea unui tânăr, care, de cele mai multe ori, nu trăiește o viață clasică, având familia alături de sărbători”, - Iulia Samson, expozant și susținător Ajungem MARI

În cei 8 ani de activitate, Ajungem MARI a organizat peste 3.300 de ieșiri și excursii pentru copiii și tinerii din sistemul de protecție, oferindu-le șansa de a explora orașul, de a vizita și descoperi locuri noi, de a cunoaște și interacționa cu oameni și culturi noi.

ADVERTISING

Costul mediu pentru a organiza astfel de ieșiri este de 600 lei/an pentru un copil.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Muzeului Național al Țăranului Român (Şoseaua Pavel D. Kiseleff 3, București).

Despre Ajungem MARI

Ajungem MARI este programul cu cea mai mare acoperire naţională care susţine pe termen lung educaţia copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi şi din medii defavorizate. Mai multe informații despre organizație și proiectele desfășurate puteți citi aici pe www.ajungemmari.ro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇