STB a angajat 3 jurnaliști în plină stare de urgență. Și îi plătește mai bine decât pe șoferi și vatmani

STB a angajat 3 jurnaliști în plină stare de urgență. Și îi plătește mai bine decât pe șoferi și vatmani

Deși scopul său este să facă transport în comun, Societatea de Transport București (STB) oferă salarii de încadrare mai mari pentru videojurnaliști decât pentru mecanici, șoferi de autobuz și vatmani.

La finele lunii iunie, președintele sindicatului Transpublic din cadrul STB SA, Valer Ciobănescu, declara pentru SpotMedia.ro că a fost concediat pentru a doua oară din societatea care se ocupă de transportul în comun din București.

Motivul: postase pe rețelele de socializare un pamflet prin care a ironizat decizia conducerii STB de a angaja un videojurnalist pe mai mulți bani decât încasează un șofer de autobuz.

În context, SpotMedia.ro a solicitat o serie de informații de la STB SA. Printre altele, am vrut să știm dacă într-adevăr societatea de tranpsort în comun și-a angajat un jurnalist. Și dacă da, în subordinea cui lucrează și ce are de făcut.

ADVERTISING

Nu în ultimul rând am întrebat cine este videojurnalistul angajat la STB și câți bani ia pe lună.

După ceva mai mult de 30 de zile, STB SA ne-a răspuns la unele întrebări.

Astfel, STB SA ne-a comunicat că ”în statul de funcții sunt prevăzute trei posturi de videojurnalisti ocupate din data de 16.04.2020”. Deci nu e vorba despre un singur videojurnalist, ci despre trei.

De ce era urgentă angajarea lor pe 16.04.2020, în timpul stării de urgență? STB SA nu ne-a răspuns. În schimb, ne-a comunicat ce atribuții sunt trecute în fișa postului videojurnaliștilor.

Citeşte opinia zilei pe SpotMedia.ro: Poliția Capitalei pusă în genunchi în fața interlopilor de șeful Bogdan Berechet

Vă prezentăm o selecție a îndatoririllor unui videojurnalist angajat la STB SA:

  • face parte din echipa de lucru a Centrului Cultural și participă la realizarea obiectivelor, tuturor programelor și proiectelor stabilite de entitatea organizațională;
  • contribuie la identificarea imaginii societății și la schițarea unui plan de adaptare a imaginii întregii societăți
  • elaborează şi editează publicaţii şi materiale documentare;
  • realizează materiale video, spoturi publicitare, imagini fotografice, animații grafice și generice de film;
  • arhivează pe suport optic materialele video și filmările realizate;
  • asigură sonorizarea la diferite evenimente și acțiuni unde sunt solicitați;
  • participă la inventarierea materialelor, pieselor de schimb, ambalajelor, piese schimb, a mijloacelor fixe, obiectelor de inventar și materialelor de protecție aparţinând Centrului Cultural participă la comisiile de cercetare disciplinară cu tematică specifică domeniului său de activitate.
ADVERTISING

Lista completa a îndatoririlor videojurnaliștilor – așa cum ne-a comunicat-o STB SA – o găsiți în imaginea de mai jos.

lista-cu-indatoririle-din-fisa-postului-videojurna

STB SA a mai comunicat pentru SpotMedia.ro și că, ”din punct de vedere organizaţional, postul de videojurnalist se află în cadrul Serviciului de Comunicare și Relații Publice, structură organizatorică aflată în subordinea Directorului general al STB SA”.

STB a refuzat să ne comunice numele videojurnaliștilor, dar și cuantumul salariilor pe care aceștia le încasează, susținând că informațiile n-ar fi de interes public.

În schimb, STB ne-a transmis că videojurnaliștii sunt remunerați potrivit poziției 24 din grila salarială a firmei. În sine, informația nu are nicio valoare pentru cine nu are acces la grila salarială a STB SA.

Cu ajutorul unor surse din STB SA, SpotMedia.ro a reușit să afle mai multe despre câți bani le dă societatea de transport videojurnaliștilor.

ADVERTISING

Astfel, potrivit datelor din contractul colectiv de muncă (CCM) al STB valabil în perioada 2019 - 2020 obținut de SpotMedia.ro, grila salarială a societății are 38 de poziții. Sursele noastre susțin că recent s-au făcut unele modificări ale condițiilor din acest CCM, dar nu unele majore.

Potrivit documentului citat, cine ocupă poziția 24 – cum e cazul videojurnaliștilor – primește un salariu tarifar (de încadrare, brut – n.red.) de 4.715 lei. La această sumă – potrivit surselor noastre – se pot adăuga sporuri diverse, cum ar fi unele pentru muncă în weekend sau muncă pe timpul nopții.

Întrebarea este: le dă sau nu prea mulți bani STB videojurnaliștilor săi? E greu de spus.

Cert este că salariile de încadrare ale acestora sunt mai mari decât ale șoferilor, vatmanilor și mecanicilor din societate, potrivit surselor SpotMedia.ro. Or, de șoferi, vatmani și mecanici, STB chiar are nevoie. De videojurnaliști, mai puțin.

Conform surselor SpotMedia.ro, casierele și controlorii din STB SA sunt încadrați la poziția 8 din grila salarială a societății. Asta înseamnă că primesc un salariu de încadrare de 2.930 de lei.

Mecanicii ajung cel mult la nivelul 15. Iar asta înseamnă că primesc un salariu de încadrare de 3.560 de lei, potrivit surselor noastre.

Șoferii de autobuz și vatmanii sunt încadrați la nivelurile 16 și 17 în grijă salarială, potrivit surselor SpotMedia.ro. Or, asta înseamnă au salarii tarifare cuprinse între 3.654 lei și 3.759 lei.

Cu alte cuvinte, salariilor de încadrare ale tuturor acestor oameni de care STB SA chiar are nevoie ca să funcționeze sunt mai mici decât ale videojurnaliștilor care se ocupă de imaginea societății.

Nu e prima oară când STB SA investește sume foarte mari în campanii de imagine.

La jumătatea anului. Pagina de Media.ro relata că STB SA a lansat o campanie cu un buget de circa 200.000 de euro în cadrul căreia a plătit vloggeri și influenceri să arate cât de bine e să te plimbi cu autobuzul prin București.

A organizat și un concert în Parcul Izvor pentru a aniversa 110 ani. Potrivit jurnaliștilor de la Recorder.ro, la eveniment au venit doar vreo 300 de oameni. Și cei mai mulți dintre aceștia au plecat spre case cu metroul, bicicleta sau cu mașinile personale, nu cu autobuzul.

A fost un semn bun că bucureștenii nu așteaptă lecții de mers cu autobuzul de la vloggeri și concerte, ci mijloace de transport curate și aerisite, care să circule pe trasee gândite în interesul cât mai multor călători.

Din păcate, STB nu pare să fi înțeles acest lucru.

Citește și:

La STB se strâng semnături pentru susținerea Gabrielei Firea

Autobuzele încep să circule pe liniile de tramvai, în Capitală. Călătorii nu au fost anunțați de schimbarea stațiilor, dar șoferilor li s-a cerut să se imbrace frumos, că vine doamna primar!

Merită să fii director în administrația Firea? (I) Cât de bogați sunt șefii noului RADET și STB


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇