Războiul palmierilor de la Unirii. Puși de Negoiță, scoși de Nicușor Dan. "Bucureștiul nu e nici Dubai, nici grădină cu maimuțe" (Foto)

Războiul palmierilor de la Unirii. Puși de Negoiță, scoși de Nicușor Dan. "Bucureștiul nu e nici Dubai, nici grădină cu maimuțe" (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La Bucureşti asistăm în aceste zile la războiul palmierilor de la Piaţa Unirii. După ce oamenii lui Robert Negoiţă i-au plantat sâmbătă, luni angajaţii lui Nicuşor Dan i-au scos din rădăcini şi i-au dus la Primăria Sectorului 3.

Primarul Capitalei s-a dus personal să vadă cum sunt extraşi palmierii plantaţi „ilegal” de lucrătorii Primăriei Sectorului 3, iar Robert Negoiţă acuză un circ ieftin, spune că nu are nevoie de niciun aviz ca să planteze, iar copacii vor fi replantaţi în Sectorul 3.

Acuzaţiile lui Nicuşor Dan

”Vom interveni noi pe trotuarul din fața magazinului Unirii și vom cere bani pentru pagubele produse. Avem litigiu de recuperare a pagubelor, vom scoate palmierii și vom pune din nou pavajul. Suntem la km 0 si trebuie să te consulți cu specialiști, nu să vii să pui meri sau ce vrei tu”, a spus Nicușor Dan, de la Piaţa Unirii, în timp ce angajaţii ALPAB se apucaseră de dezrădăcinat.

Problema e că palmierii au fost plantați fără ca Primăria Sectorului 3 să aibă documente legale, mai susţine edilul general, care a povestit că Poliţia Locală a venit sâmbătă şi a găsit ”un cetăţean bulgar care coordona nişte cetăţeni nepalezi, care nu aveau niciun act şi care plantau aceşti palmieri”.

ADVERTISING

”În opinia mea, de cetăţean, dar asta este dincolo de legea pe care trebuie să o respectăm cu toţii, nu se potrivesc deloc, Bucureştiul totuşi nu este o ţară exotică”, a adăugat Nicuşor Dan, afirmând că o soluţie de amenajare urbanistică a centrului Capitalei trebuie făcută de specialişti.

Nicusori-Dan-palmieri

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Primarul a precizat că ”este al treilea episod”, după ce s-a pus spaţiul verde şi nu au avut semafor în zonă pentru că s-au tăiat cablurile. Al doilea episod a fost când s-au trezit că lucrările făcute de Primăria Capitalei, pentru a stabiliza plăcile din faţa Magazinului Unirii, au fost sparte şi s-au înlocuit cu pavajul pe care îl vedem în tot Sectorul 3.

”Acum, ne-am trezit din nou, fără să fim anunţaţi, cu aceşti copăcei. O să îi scoatem şi o să îi ducem domnului Negoiţă”, a arătat primarul Capitalei, precizând că ”suntem un stat de drept şi trebuie să respectăm legea”.

Reacţia lui Negoiţă: Circ ieftin. Nu e nevoie de aviz

Primarul Sectorului 3 a acuzat un „circ ieftin”.

„Este circ ieftin, dar atâta vreme cât bucureştenii nu au apă caldă, Doamne ajută că e căldură şi nu avem nevoie de căldură. Nu avem iluminat pe străzi, transportul public este vai de el de transport public. Nu trebuie şi primarul general să facă ceva?

ADVERTISING

Iată că şi-a găsit ocupaţie – scoate copacii plantaţi de Primăria Sector 3 într-o zonă centrală, unde este nevoie de verde, niciodată nu e prea mult verde şi unde noi ne-am ocupat să facem frumos.

Eu îl invit pe Nicuşor Dan, ca să nu îi mai zic ticălos, între noi trebuie să fim decenţi, noi nu putem să alunecăm aşa cum face dumnealui într-o zonă de indecenţă, dar îi arăt eu sute de copaci pe care Primăria Sector 3 i-a plantat pe zonele administrate de Primăria Generală. Şi ştiţi de ce? Pentru că mi-e jenă. Sunt în Sectorul 3 şi mi-e jenă pentru că Primăria Generală nu face nimic.

Sau, mă rog, poate că ei fac, dar nu se vede de la mine, nu se vede de la noi. Că aşa se vede – nimic”, a explicat Robert Negoiţă, la Digi24.

INSTANT_PALMIERI_SCOATERE_002_INQUAM_Photos_Sabin_

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

În plus, edilul de sector susţine că nu are nevoie de avize de la PMB pentru a planta copaci.

"Pe partea legală, nu aveam nevoie de nimic ca să plantăm copaci. Nu există nicio prevedere în lege nicăieri sau cel puţin nu ştiu eu unde să ai nevoie de vreun aviz ceva. Într-un Bucureşti care este poluat şi are nevoie de mulţi copaci, de cât mai mulţi copaci, să vii tu să-mi spui că n-avem nevoie de spaţiu verde şi de copaci, mie mi se pare o nebunie", a afirmat Negoiţă.

ADVERTISING

Chestionat dacă acei palmieri rezistă şi iarna, edilul Sectorului 3 a răspuns: „Asta am spus. Nu. Ei rămân acolo. Dacă nu ar fi rezistat iarna, atunci i-am fi pus în ghiveci”.

„Pe pasajul dinspre A2, acolo sunt în ghiveci pentru că sunt un alt tip de copaci care nu rezistă iarnă. Cei pe care i-am plantat la Unirii sunt un soi de palmier aclimatizat. Nu trebuie să fie scos”, a conchis Negoiţă.

ALPAB scoate palmierii

"ALPAB va scoate arborii fără să îi vătămeze şi vor umple cu pământ găurile rămase pentru a aduce terenul la acelaşi nivel.

În cursul zilei de sâmbătă, din dispoziţia primarului general, Poliţia Locală a sistat acţiunea de plantare a palmierilor. Această acţiune se desfăşura ilegal, fără aviz de la administratorul drumului (Administraţia Străzilor Bucureşti). Menţionăm că Primăria Sectorului 3 a resistematizat zona fără a avea documente legale", a informat de dimineaţă Primăria Capitalei, înainte de a începe operaţiunea.

Ulterior, copacii au fost scoşi din rădăcini şi duşi de angajaţii ALPAB în faţa Primăriei Sectorului 3, de unde Robert Negoiţă a precizat că are de gând să îi planteze în sectorul pe care îl păstoreşte.

palmieri-1

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

"Bucureștiul nu e nici Dubai, nici grădina cu maimuțe a primarului Negoiță"

Devreme de dimineaţă şi viceprimarul USR Horia Tomescu a mers la Piaţa Unirii, cu o echipă care să se ocupe de extragerea palmierilor.

„Bucureștiul nu e nici Dubai, nici grădina cu maimuțe a primarului Negoiță. (…) Încercăm să oprim această invazie a kitsch-ului”, a declarat Tomescu, la Digi24.

palmieri-2

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Negoiţă s-a lăudat cu palmierii lui

Amintim că edilul Negoiță s-a lăudat în weekend că e vorba de copaci aclimatizați, care au costat mai puțin de o mie de lei bucata.

”Uitați cu ce surpriză venim: la Piața Unirii vom avea palmieri. De fapt, avem deja. Iată cum lucrează aici oamenii, colegii, și pun acest plante minunate, care ne plac atât de mult și cu care ne pozăm atât de mult când plecăm în afara țării și călătorim în zona dintr-astea mai exotice. Uitați câte de frumoși sunt și de cât de bine arată”, a menționat edilul de la fața locului, într-o postare video pe contul său de Facebook.

Robert Negoiță a dat asigurări că aceștia sunt arbori aclimatizați capabili să reziste până la minus 15 – 20 de grade.

Ceartă pe copaci și cu primarul Ciucu

Recent, între Nicușor Dan și edilul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, s-a iscat un conflict tot din cauza unor arbori.

Mai exact, Ciucu susține că Nicușor Dan întârzie să ia o decizie care să-i permită Primăriei Sectorului 6 să continue un proiect de supralărgire și modernizare a drumului Valea Largă.

Ciucu a anunțat că modernizează Valea Largă ca să asigure o legătură rutieră de bună calitate între Prelungirea Ghencea și Bulevardul Timișoara. Unul dintre rezultate ar fi decongestionarea traficului pe Prelungirea Ghencea.

Primarul Sectorului 6 a spus că are deja toate documentele necesare, că a plătit exproprieri, o organizat licitații și a semnat contracte de lucrări pentru realizarea acestui drum.

Și că îi mai lipsește o singură hârtie pe care PMB întârzie să i-o elibereze. Este vorba despre un aviz de defrișare pentru circa 400 de arbori.

În replică, Nicușor Dan a spus că acest proiect prevede dispariţia a aproximativ 400 de copaci, iar aceşti arbori pot fi transplantaţi în alte zone ale Bucureştiului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇