Pentru copiii mai mici de trei ani nu se va mai plăti întreţinerea la bloc, a decis Senatul. Votul decisiv e la deputați

Pentru copiii mai mici de trei ani nu se va mai plăti întreţinerea la bloc, a decis Senatul. Votul decisiv e la deputați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Copiii mai mici de trei ani sunt exceptați de la plata întreținerii la bloc, au decis luni senatorii.

Aceștia au adoptat propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind funcţionarea asociaţiilor de proprietari, potrivit News.ro.

Iniţiatorul proiectului, deputatul liberal Florin Roman, explică în expunerea de motive că "plata întreţinerii casei scării unui bloc este achitată de părinţi, iar copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezenţa părinţilor sau a unui adult".

ADVERTISING

"Cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreţinerea blocului pot fi folosite de părinţi mai bine pentru costurile creşterii acestor copii", susţine Roman.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

În prezent, părinții plătesc și pentru nou-născuți

În aprilie 2017, în Legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari a fost introdusă prevederea conform căreia copiii sub trei ani puteau fi scutiţi de la plata cheltuielilor de consumuri individuale de către asociaţii.

ADVERTISING

Această scutire nu era obligatorie, ci era o opţiune a asociaţiei de proprietari, potrivit Avocat.net.

Această opţiune a fost valabilă până în 27 septembrie 2017, când a apărut actuala lege a asociaţiilor de proprietari.

Iar în aceasta nu există nicio prevedere legată de scutirea copiilor mici de la cheltuielile de întreţinere.

Mai mult, părinţii trebuie să anunţe în termen de 10 zile apariţia unui copil într-un imobil.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇