Nevăzătorii s-au trezit cu scăderi de 60 - 80% la pensie. Anunță proteste și acțiuni în instanță. Ministrul Muncii o scaldă

Nevăzătorii s-au trezit cu scăderi de 60 - 80% la pensie. Anunță proteste și acțiuni în instanță. Ministrul Muncii o scaldă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Asociaţia Nevăzătorilor din România reclamă că noua lege a pensiilor „aduce prejudicii majore persoanelor cu dizabilităţi vizuale”, arătând că deciziile de pensie pe care acestea le primesc au valori cu 60 – 80% mai mici decât pensiile aflate în plată.

Nevăzătorii anunţă „ample manifestaţii de protest” în a doua jumătate a lunii septembrie, în Piaţa Victoriei din Capitală.

„Conform atât vechiului act normativ în materie, Legea 263/2010, cât şi legii ce urmează să intre în vigoare, 360/2023, pentru a se putea pensiona, nevăzătorii trebuie să lucreze un număr de ani echivalent cu o treime din stagiul de cotizare. Diferenţa vine din faptul că în trecut această treime era cuprinsă în formula de calcul drept stagiu complet, în vreme ce acum ea este în mod greşit socotită strict în baza contribuţiilor plătite.

Aşadar, cu toate că şi Legea 360/2023 recunoaşte ca excepţie situaţia persoanelor cu deficienţă vizuală gravă, ea nu ţine cont de această particularitate în formula de calcul. Aplicarea mecanică a principiului contributivităţii are pentru comunitatea persoanelor cu dizabilităţi vizuale consecinţe foarte grave, chiar dramatice”, explică Asociaţia Nevăzătorilor din România, într-un comunicat dat publicităţii vineri.

ADVERTISING

Un exemplu concret

Aceasta susţine că deciziile pe care nevăzătorii le primesc acum au valori cu 60 - 80% mai mici decât pensiile aflate în plată, fapt pe care aceştia îl cataloghează drept „revoltător şi inacceptabil”.

„Deciziile de recalculare conform Legii 360/2023 diminuează pensiile nevăzătorilor 60% - 80%. Este adevărat că pensia în plată nu se modifică, însă în viitor ea nu se va putea indexa pentru o lungă perioadă de timp, astfel încât puterea de cumpărare a oamenilor va scădea treptat.

Pentru a da aici doar un exemplu din miile posibile, doamna M. M.-G. din Focşani, pensionată după 12 ani de muncă, a realizat 10,695 puncte. Pensia actuală, de 2.174 lei, scade, conform noii legi, la 867 lei, adică mai puţin decât indemnizaţia socială pentru pensionari (1.281 lei).

ADVERTISING

Pe viitor, toate indexările care vor fi acordate, inclusiv cele menite să acopere inflaţia, vor viza pensia stabilită prin noua decizie, adică 867 lei, până când aceasta va ajunge la nivelul celei aflate în plată, adică 2.174 lei.

În consecinţă, pentru mulţi ani de acum înainte pensia doamnei M. M.-G. va rămâne îngheţată.

Precizăm că toţi nevăzătorii pensionaţi la limită de vârstă sunt puternic afectaţi de noua formulă de calcul, indiferent de domeniul în care au lucrat, fapt ce aduce atingere pe termen lung atât statutului lor social, cât şi dreptului la o viaţa demnă”, se arată în comunicatul asociaţiei.

Urmează un val de pensionări

Forul reprezentativ al nevăzătorilor susţine că „mai gravă este situaţia persoanelor cu deficienţă vizuală care se vor pensiona după data intrării în vigoare” a noii legi a pensiilor, pentru că acestea vor avea pensii semnificativ mai mici faţă de cele care s-ar pensiona acum, folosind prevederile legii în vigoare, în condiţii identice de salarizare şi de stagiu de cotizare.

ADVERTISING

„O asemenea situaţie generează în mod firesc o nemulţumire foarte puternică în rândul celor ce sunt încadraţi în muncă.

Totodată, punerea în practică a formulei de calcul va conduce, inevitabil, la pensionarea până la 1 septembrie a.c. a tuturor angajaţilor deficienţi de vedere care îndeplinesc condiţiile, iar acest fapt va însemna scăderea dramatică a gradului de ocupare, şi aşa foarte redus, din cauza absenţei locurilor de muncă adaptate.

Astfel, nici integrarea socială, care se realizează pe deplin numai prin muncă , nici egalitatea de şanse, principiu ordonator al societăţii noastre, nu mai au vreo relevanţă, în pofida angajamentelor internaţionale semnate de România, inclusiv Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin Legea nr. 221/2010”, precizează sursa citată.

Proteste şi acţiuni în instanţă

În acest context, nevăzătorii anunţă „ample manifestaţii de protest” în a doua jumătate a lunii septembrie, în Piaţa Victoriei din Capitală.

Aceştia propun guvernanţilor ca soluţie „adaptarea formulei de calcul a pensiilor” nevăzătorilor, arătând că „numai astfel s-ar putea compensa, fie şi parţial, inechităţile semnalate şi s-ar întări sprijinul social acordat persoanelor cu dizabilităţi vizuale din partea statului şi a societăţii în ansamblu”.

„În acest sens, solicităm factorilor de decizie următoarele:

  • - creşterea de la 0,5 puncte la un punct pentru fiecare an lucrat a bonificaţiei acordate persoanelor cu handicap grav;
  • - creşterea de la 0,25 puncte la 0,5 puncte pentru fiecare an lucrat a bonificaţiei acordate persoanelor cu handicap accentuat;
  • - acordarea bonificaţiei pe toată perioada lucrată până la pensionare, nu doar după 1 septembrie 2024.

Subliniem că aceste modificări nu presupun absolut niciun efort bugetar în acest an, întrucât nu înseamnă creşterea pensiilor aflate în plată.

Pentru adoptarea lor, este nevoie doar de înţelegerea specificului unei categorii vulnerabile şi, mai cu seamă, de voinţă politică”, mai transmite Asociaţia.

Aceasta nu exclude ideea de a recurge la acţiuni juridice, pornind de la contestarea individuală a deciziilor şi până la invocarea neconstituţionalităţii articolelor de lege.

Reacţie de la ministrul Muncii

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, transmite asigurări persoanelor cu dizabilităţi vizuale că vor fi găsite soluţii pentru ca noua lege a pensiilor să nu le afecteze.

”Angajamentul meu este că Guvernul va găsi cele mai bune soluţii astfel încât dânşii, care sunt într-o situaţie cu totul specială, să beneficieze de grija şi protecţia noastră”, afirmă ministrul Muncii, vineri seară, la Digi24.

Întrebată dacă prin această afirmaţie deschide discuţia cu privire la modificări asupra legii pensiilor, ministrul a răspuns: ”Repet, vom găsi soluţiile corecte”. 

Simona Bucura-Oprescu a fost solicitată să avanseze un orizont de timp în care problemele nevăzătorilor legate de implementarea noii legi a pensiilor vor fi rezolvate, ea spunând că aceste soluţii ”vor fi găsite, ca de fiecare dată”. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇