Ministerul Sănătății caută voluntari pentru echipe medicale care să plece în Turcia. Campanie de donare de sânge

Ministerul Sănătății caută voluntari pentru echipe medicale care să plece în Turcia. Campanie de donare de sânge

Ministerul Sănătăţii mobilizează profesionişti care ar fi dispuşi să plece în Turcia pentru a ajuta la eforturile echipelor medicale de după cutremurele de luni.

Ministerul Sănătăţii este în legătură cu ambasada României la Ankara pentru eventualele solicitări şi pentru asigurarea evaluării medicale şi a consilierii psihologice pentru studenţii români şi profesorul lor care sunt repatriaţi din regiunea afectată.

”Ministerul Sănătăţii, împreună cu Universităţile de Medicină şi Farmacie, mobilizează profesioniştii din sănătate care doresc să ajute ca voluntari în constituirea unor echipe medicale, care să fie disponibile pentru deplasare în zonele afectate”, a mai transmis MS.

ADVERTISING

Totodată, a fost organizată o campanie de donare de sânge pentru victimele cutremurului care au nevoie de transfuzii.

”Sunt pregătite medicamente şi materiale sanitare care pot fi puse la dispoziţia autorităţilor turce.

Mai multe informaţii despre înscrierea medicilor şi asistenţilor medicali ca voluntari pentru echipele necesare acordării de asistenţă medicală şi despre locaţiile pentru donarea de sânge, destinat victimelor cutremurului se găsesc la www.ms.ro”, a mai transmis ministerul.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇