Dacă în episoadele trecute ale campaniei ”Merită să fii director in Administrația Firea?” v-am arătat ce salarii are conducerea executivă a Administrație Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), astăzi vă spunem cât câștigă parte dintre directorii de spitale, dar și ce afaceri au făcut, înainte să ajungă în funcții.
Managerul Spitalului Colentina, dr. Remus Gabriela Mihalcea: A fondat o afacere de succes, dar nu are nici terenuri, nici case și nici bunuri de mare valoare
Pe managerul Spitalului Clinic Colentina îl cheamă Remus Gabriel Mihalcea și este medic ORL.
A fost numit în funcție, cu titlul de interimar, în martie 2019. Venea din Argeș unde – potrivit presei locale – preluase de curând funcția de șef al Secție ORL din cadrul Spitalului Județean.
Pe site-ul respectivului spital din Argeș n-am găsit nicio declarație de avere a medicului. Există, însă, declarații depuse în martie 2019 pe site-ul Spitalului Clinic Colentina.
În aceste declarații, dr. Mihalcea menționa că încasase de la Spitalul Județean din Pitești, în anul precedent, un salariu care depășea cu puțin suma de 120.000 de lei (circa 10.000 de lei pe lună). Medicul mai primise puțin peste 4.800 de lei și de la Spitalul de Pediatrie din Pitești.
Totodată, primise puțin peste 2.300 de lei, ca plată cu ora, de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Carol Davila din București.
În plus, medicul susține că a mai încasat, prin intermediul unui PFI (formă de organizare juridică numită ”persoana fizică independentă” - n.red.) încă 89.956 de lei (circa 7.400 lei pe lună) din prestarea altor servicii medicale, din colaborări și din activități de speaker.
În declarația depusă în acest an, dr. Mihalcea a menționat că în 2019 a încasat, în cele aproape 10 luni în care a fost director al Spitalului Colentina, un salariu de 96.305 lei (adică puțin peste 9.600 de lei pe lună, în medie). Acestor venituri li s-a adăugat și un venit pe care l-a obținut ca medic de la Spitalul Județean Pitești în valoare de 25.000 de lei (în medie, puțin peste 2.000 de lei pe lună).
Dr. Remus Gabriel Mihalcea menționează în declarația sa de interese numele societății Laguna Technology SRL. Mai exact – potrivit documentului – medicul este acționar al firmei.
Laguna Technology SRL este o companie de transport. Potrivit datelor din Monitorul Oficial (centralizate de portalul de business listafirme.ro), dr. Remus Gabriel Mihalcea a fondat această firmă în 2008.
La acest moment, potrivit aceluiași portal de business, societatea este administrată de Mihai Bogdan Mihalcea.
Această societate a crescut constant, în ultimii ani, potrivit Finanțelor publice și portalului de business citat. Astfel, de la mici pierderi în 2008, firma a ajuns să raporteze, în 2019, o cifră de afaceri (aferentă anului precedent) de 27.233.109 lei și un profit de 2.452.458 lei.
În ciuda faptului că firma crește constant, medicul argeșean care conduce Spitalul Clinic Colentina din București nu menționează că ar pune deoparte sume mari de bani sau că ar face cheltuieli importante.
Dr. Remus Gabriel Mihalcea a declarat că nu are terenuri, case, mașini, bunuri de valoare sau bani la bănci. Și nici datorii nu are, potrivit declarațiilor de avere.
Potrivit presei locale din Argeș, părinții lui Remus Gabriel Mihalcea sunt tot medici. Iar tatăl său lucrează în Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Ce afaceri a făcut dr. Mihai Alexandru Ștefănescu înainte de a conduce Spitalul Malaxa
Dr. Mihai Alexandru Ștefănescu a fost numit la conducerea Spitalului Malaxa în toamna lui 2016, după ce Gabriela Firea l-a demis pe fostul director general, Florin Secureanu (acuzat de procurorii DNA de delapidare și luare de mită).
Ulterior, în 2017, dr. Mihai Alexandru Ștefănescu a dat și concurs pentru ocuparea postului și a fost admis, după cum se arată pe site-ul ASSMB.
Potrivit declarațiilor sale de avere, acesta a câștigat ca manager la Malaxa, în medie, cam 9.400 de lei pe lună (în 2018) și cam 10.400 lei pe lună (în 2019).
Dr. Ștefănescu declară că – alături de soția sa, Andreea Cristina Georgiana Ștefănescu (medic anestezist care prestează servicii medicale ca persoană fizică independentă) - deține un apartament de 63 de metri pătrați în București. Și a avut 2 mașini: un Mistubishi Pajero și un Voklswagen Jetta. Dar între timp a vândut Volkwagenul.
Medicul are un card de credit și un descoperit de cont cu o valoare totală de peste 48.000 de lei. În plus, are și un credit ipotecar scadent în 2032, cu sold de 50.000 de euro. Acest sold n-a scăzut deloc în ultimii ani, potrivit declarațiilor depuse de managerul de la Malaxa în 2018, 2019 și 2020.
În declarația de avere din 2018, managerul spitalului menționa că, în 2017, a încasat dividende de la societăți comerciale în cuantum de 359.795 de lei. Dar managerul n-a menționat și de la ce societăți a primi banii (dividende încasează acționarii unei companii - n.red.).
Potrivit datelor portalului de business listafirme.ro, dr. Mihai Alexandru Ștefănescu a fondat sau a fost acționar în mai multe firme de familie. O platformă de verificare a integrității a menționat aceste afaceri în 2012, când dr. Mihai Alexandru Ștefănescu a candidat din partea USL pentru un post de deputat.
Spre exemplu – potrivit datelor centralizate de listafirme.ro din Monitorul Oficial, în 2012, Alexandru Mihai Ștefănescu a fondat o firmă numită Shinobi Sistema SRL, cu sediul social în Chiajna. E o firmă de pază și protecție.
Doi ani mai târziu, acționar cu drepturi egale în firmă a devenit Dumitru Ștefănescu. Și după încă 2 ani, în 2016, Mihai Alexandru Ștefănescu i-a cedat lui Dumitru Ștefănescu și jumătatea sa de firmă. Iar Dumitru Ștefănescu a devenit proprietar și administrator al afacerii.
Potrivit Finanțelor, până în 2015, acționarii societății au declarat că nu au avut activitate comercială.
Ulterior, brusc, firma a intrat destul de puternic pe piață. Pentru 2015, compania a raportat, potrivit Finanțelor, un număr mediu de 171 de salariați, o cifră de afaceri de 3.725.015 lei și un profit de 58.943 de lei.
An de an, profitul a crescut. Astfel, firma a raportat profit de 517.192 de lei (aferent anului 2016) și de 438.989 de lei (pentru 2018).
Potrivit platformei de achiziții publice (Sicap), din 2018, Shinobi Sistema SRL a început să primească, prin încredințare directă, contracte de la o școală și o grădiniță din Bragadiru. La început, valoarea contractelor a fost de 31.400 de lei.
În 2019, însă, Shinobi a primit de la unitățile de învățământ din Bragadiru contracte de cumpărare directă de peste 180.000 de lei.
În prima parte a acestui an, unitățile de învățământ din Bragadiru, dar și Primăria Clinceni i-au încredințat firmei contracte directe de peste 480.000 de lei.
Și tot de la unitățile de învățământ din Bragadiru, în 2018, a primit un contract prin încredințare directă și Șoimii Grand Security SRL. Și în această societate a fost acționar (dar numai până în 2016) Mihai Alexandru Ștefănescu, alături de Dumitru Ștefănescu și de Alexandra Rodica Ștefănescu.
Actualul manager de la Spitalul Maxala și-a cedat participația și din această firmă înainte de preluarea mandatului.
O altă societate în care actualul manager de spital a fost asociat se numește SC Clipperton SRL. E o firmă de transport.
În această firmă, Mihai Alexandru Ștefănescu a fost acționar tot alături de Alexandra Rodica Ștefănescu și Dumitru Ștefănescu. Acesta din urmă deține acum întreaga companie și e și administrator.
Clipperton SRL a avut un parcurs ceva mai sinuos. Prin 2014, spre exemplu – când actualul manager de la Spitalul Malaxa încă mai era acționar – societatea raporta un profit de 114.948 de lei. Acest profit a depășit 200.000 de lei, în anii următori. Dar până în 2018 s-au mai raportat și pierderi.
Numele lui Mihai Alexandru Ștefănescu apare, ca fondator și acționar, și într-o firmă numită Clipperton Medical SRL. Această societate administrează o policlinică în Joița (comună din Giurgiu). A renunțat la participația sa în 2016.
Administrator la Clipperton Medical SRL este acum tot Dumitru Ștefănescu. Acesta menționează pe rețelele de socializare că este și lider local ALDE.
Potrivit informațiilor din Monitorul Oficial (centralizate de platforma de business listafirme.ro), însă, soția lui Alexandru Mihai Ștefanescu, Andreea Cristina Giorgiana, a continuat să fie acționar în această companie, alături de Dumitru Ștefănescu, până în luna mai a acestui an, când și-a cedat participația, potrivit informațiilor centralizate de listafime.ro din Monitorul Oficial.
După toată această activitate în business, potrivit declarațiilor de avere din 2019 și 2020, Mihai Alexandru Ștefănescu mai câștigă doar salariu, iar soția sa, bani din activități medicale.
În episodul următor al campaniei ”Merită să fii director în administrația Firea” vă vom prezenta și veniturile, dar și averile pe care le declară și ceilalți manageri de unități sanitare din cadrul ASSMB.
Citește și:
Merită să fii director în administrația Firea? (I) Cât de bogați sunt șefii noului RADET și STB