Merită să fii primar? Firea și-a vândut pădurea, dar și-a achitat un credit. Cum le-a mers primarilor de sector în ultimul an

Merită să fii primar? Firea și-a vândut pădurea, dar și-a achitat un credit. Cum le-a mers primarilor de sector în ultimul an

După ce în episoadele trecute ale seriei ”Merită să fii primar?” v-am arătat ce averi spun Gabriela Firea și cei 6 edili de sector din Capitală că au strâns în prima parte a mandatului, astăzi revenim cu detalii. Aflați, în continuare, cum le-a mers unora dintre primări din vara trecută și până astăzi, potrivit declarațiilor de avere depuse în urmă cu numai câteva zile.

Legea 176/2010 îi obligă pe primari să își declare averile anual, până pe data de 15 iunie.

În declarații, aceștia menționează veniturile obținute până la data de 31 decembrie a anului precedent, dar și bunurile și datoriile proprii și ale familiei la data depunerii documentului.

primarii-firea
Foto: Arhivă Faebook/Gabriela Firea

Iată cât au mai câștigat din vara trecută primarii, dar și ce susțin că au făcut cu banii.

Gabriela Firea: și-a vândut pădurea, dar și-a plătit creditul. De la cine are de recuperat bani

Gabriela Firea și-a vândut pe 19 mai – la numai câteva zile după ridicarea stării de urgență - cei aproapre 1.900 de metri pătrați de pădure din Voluntari pe care îi deținea în cote părți. Firea a încasat pentru acele terenuri puțin peste 42.000 de euro.

Cum n-a cumpărat proprietăți noi, potrivit declarației de avere, familia a rămas doar cu terenurile pe care le are, în cote părți, Florentin Pandele (soțul Gabrielei Firea și primarul orașului Voluntari). Este vorba despre aproximativ 2.620 de metri pătrați de teren intravilan și 15.000 de metri pătrați în extravilan, în comunele ilfovene Sintești și Petrăchioaia.

firea-4
Gabriela Firea și soțul său, Florentin Pandele. Foto: Arhivă Facebook/Gabriela Firea

Singura locuință din declarațiile de avere ale celor doi primari este o jumătate dintr-o casă de 240 de metri la Petrăchioaia, care îi aparține tot lui Florentin Pandele.

ADVERTISING

Potrivit declarației de avere, primarul general n-a investit nici în colecția de bijuterii și de tablouri. În schimb, a rămas cu cei 240.000 de euro pe care ii avea din anii trecuți.

Singura mașină declarată a familiei a rămas, ca și în anii trecuți, un Mercedes Benz pe care Gabriela Firea l-a cumpărat în 2010.

Cuplul Firea – Pandele și-a achitat un credit la care mai avea de plătit 30.762 de euro și pe care primarul general al Capitalei îl luase în urmă cu 15 ani.

Firea aproape că și-a înjumătățit un depozit bancar în care avea circa 12.000 de lei. În rest, primarul general are, ca și anul trecut, alte două conturi în care ține puțin peste 1.000 de euro și 1.000 de dolari.

Pe de altă parte, Gabriela Firea și-a mai recuperat din datorii. Spre exemplu, de la consiliera sa Ligia Gheorghe Enache (pe care o împrumutase mai demult cu 25.000 de euro) deja nu mai are de luat niciun ban.

Corina Gheorghe i-a returnat primarului general 2.000 de euro și mai are să-i dea încă 8.000 de euro.

Alina Tarcevschi – despre care presa a scris că e nașa de cununie a cuplului Firea-Pandele – i-a returnat 3.000 de euro și mai are să-i dea înapoi încă 11.000 de euro.

Potrivit site-ului PMB, Tarcevschi este directorul Direcției de Statistici și Strategii din cadrul Primăriei Capitalei.

Și sora Gabrielei Firea, Angelica Cobzaru, a returnat 3.000 de euro din împrumutul pe care-l primise de la primarul general. Mai are, însă, de înapoiat încă 22.000 de euro.

Gabriela Firea a încasat anul trecut, în medie, un salariu de circa 15.000 de lei pe luna. Comparativ, Florentin Pandele a încasat doar circa 9.800 lei de lei.

ADVERTISING

Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache: Salariul de edil și nimic altceva

Daniel Tudorache, primar la Sectorul 1, a declarat că nu deține nici casă, nici mașină personală și nici conturi bancare sau bunuri de valoare.

Încasează un salariu care ajunge la aproape 11.000 de lei pe lună.

Din 2012 și 2013 – pe când era deputat – Daniel Tudorache menționa în declarații de avere și trei mașini Toyota fabricate în 2001, 2002 si 2003 (pe care și le cumpărase singur). Le-a vândut, însă, în anul 2017, cu 9.400 de euro. Și a cheltuit banii, de vreme ce suma nu se regăsește în declarația de avere depusă în anul următor.

Tudorache-Gabriela-Firea
Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache. Foto: Arhivă Facebook/Gabriela Firea

La solicitarea Spot Media.ro, Daniel Tudorache a spus că investește tot ce câștigă în copilul său. Și că nu menționează informații despre veniturile familiei în declarația de avere pentru că nu este căsătorit cu acte.

Primarul Sectorului 2 mai degrabă a cheltuit, în ultimul an. Are Dacie din 1998, dar bijuterii și tablouri de 10.000 de euro

Din declarația de avere reiese că pentru primarul Sectorului 2, Mugur Mihai Toader, ultimul an a fost mai degrabă unul al cheltuielilor.

Familia primarului nu și-a luat nici terenuri și nici locuințe noi. Așa că Mugur Mihai Toader are, în continuare, aproape 2,4 hectare de teren și un sfert dintr-o casă de vacanță de 160 de metri pătrați în Argeș, dar și un apartament de 65 de metri pătrați în Capitală.

Primarul deține, în continuare, o Dacie din 1998 și un Renault din 2005, dar și bijuterii, icoane și tablouri în valoare de 10.000 de euro.

Mugur-Mihai-Toader-Gabriela-Firea
Primarul Sectorului 2, Mihai Mugur Toader. Foto: Arhivă Facebook/Gabriela Firea

În 2019, Mugur Mihai Toader a încasat un salariu de circa 13.600 lei lunar.

ADVERTISING

Dar potrivit declarației de avere soția sa nu mai lucrează la Hidrotarnița, ca până acum.

Scopul Hidrotarnița era să înființeze o hidrocentrală revoluționară, cu pompaj invers, la Tarnița-Lăpuștești. Energeticienii au concluzionat, însă, că o astfel de hidrocentrală n-ar fi rentabilă. Dar societatea de proiect a continuat să existe și să plătească salarii și după ce s-a ajuns la respectiva concluzie.

Deși nu mai lucreaza la societatea de proiect pentru hidrocentrală, soția primarului și-a continuat activitatea de consilier la Ministerul Fondurilor Europene. De acolo a încasat aproape 7.600 de lei pe lună.

De mai mulți ani, Mugur Mihai Toader a luat cu împrumut 30.000 de euro din care n-a returnat niciun ban.

În rest, primarul Sectorului 2 n-a pus bani deoparte, potrivit declarației de avere. Dimpotrivă, din suma totală de peste 208.000 de lei pe care în 2019 declarase că o are în bănci, alături de soție, a rămas cu doar puțin peste 164.000 de lei.

Robert Negoiță și-a plătit datoriile către o firmă, dar nu și către stat

Robert Negoiță a rămas fără 5 dintre cele circa 177 hectare de teren ale sale. Respectivele 5 hectare de teren arabil – a căror valoare se ridica la peste 567.000 de lei – i-au fost luate prin executare silită de Rabianur Duran.

Nu știm dacă aceasta (Rabianur este în general, prenume feminin în limba turcă – n.red.) are vreo legătură de rudenie cu Muhammad Duran, care în anii trecuți i-a luat, tot prin executare silită, lui Robert Negoiță un hectar de teren care valora peste 190.000 lei.

În rest, proprietățile imobiliare ale primarului Sectorului 3 sunt, în linii mari, aceleași ca în anii trecuți. Negoiță are în continuare, 4 case de locuit (3 în Ilfov și una Constanța). Împreună, aceste locuințe se întind pe aproape 1.000 de metri pătrați.

Primarul mai are și o hală de producție de 1.000 de metri patrați la Afumați, dar și parcări subterane și supraterane de circa 12.000 de metri pătrați.

Și tot Robert Negoiță deține participații majoritare în două firme. Una este Magic Water Park SRL (care reprezintă parcul acvatic din Otopeni – cel mai mare din România – pe care primarul de sector l-a construit împreună cu fratele său, Ionuț Negoiță).

În această companie, Robert Negoiță deține o participație de peste 99% și într-o altă companie numită Domus Steel Real Estate Solutions SRL.

Iata cum au evoluat și datoriile lui Robert Negoiță.

BUCURESTI - SCOALA HAMBURG NR.195 - PROIECT PILOT
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță. Foto: Andreea Alexandru/Mediafax.ro/Hepta.ro

Cele către ANAF (pe care Negoiță le-a contestat în instanță), au crescut cu circa 5 milioane de lei și au ajuns la peste 250 de milioane de lei.

Și datoriile către diverse primării – care în 2019 se ridicau la circa 3,5 milioane de lei – au crescut acum la peste 3,7 milioane de lei.

În schimb, din declarația de avere a dispărut o datorie de peste 9,6 milioane de lei pe care Robert Negoiță o avea către o firmă Domus Stil Construct SRL.

Robert Sorin Negoiță a primit în 2019 un salariu de primar de puțin peste 13.680 lei pe lună (față de salariu lunar de 11.878 lei, raportat precedent).

Fiul primarului, Rafael Louis Negoiță, a încasat un salariu lunar de puțin peste 3.000 de lei de la o Administrație a domeniului public din București.

Pe site-ul Primăriei Sectorului 3 a apărut un document care atestă că Louis Rafael Negoiță a fost admis, pe 6 mai 2020, prin concurs pe un post de referent la Serviciul de Salubritate al Sectorului 3.

Primarul Daniel Baluță: bani din stomatologie și un credit care nu scade

Daniel Băluță a declarat că are, în continuare, împreună cu soția, aceleași proprietăți imobiliare ca și în anii trecuți: un teren de 294 mp în Sectorul 4 și o cotă parte (de circa 100 mp) dintr-un teren din comuna prahoveană Șotriile.

În plus, primarul avea, tot împreună cu soția, un apartament de 68 mp și o casă de 217 mp, în Sectorul 4.

Primarul Sectorului 4 și soția sa, Mihaela Băluță, sunt medici stomatologi. Au deschis încă din 2002 un cabinet de specialiate, la care acum lucrează și fratele primarului, Andrei Baluță.

La acest cabinet, Daniel Băluță este doar acționar, iar soția sa, medic.

Baluta-Gabriela-Firea
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. Foto: Arhivă Facebook/Gabriela Firea

În 2019, cabinetul le-a adus celor doi venituri de peste 121.000 de lei (pentru fiecare). În plus, Mihaela Băluță a mai primit, în medie, aproape 1.500 de lei pe lună de la Universitatea de Medicină și Farmacie din București, unde e cadru didactic. În plus, soția primarului mai primește o bursă doctorală.

Salariul pe care Daniel Băluță l-a luat în 2019 ca primar a ajuns la aproape 11.000 lei pe lună.

Primarul Sectorului 4 are circa 20.000 de dolari in bancă și 20.000 de euro în numerar, dar și bijuterii de familie moștenite de până în 15.000 de euro.

În declarația de avere din 2020 a lui Daniel Băluță figurează un credit de circa 80.155 lei. În precedenta declarație de avere (depusă în 2019) acest credit nu era menționat. În schimb, apare în declarația mai veche, din 2018, având același sold.

Primarii sectoarelor 5 și 6 nu se grăbesc să își dezvăluie averile

Până la momentul publicării acestui text, nici primarul Sectorului 5, Daniel Florea, și nici primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, nu își afișaseră declarațiile de avere pe site-urile primăriilor pe care le conduc.

În precedenta declarație de avere, Daniel Florea trecuse un teren de 2.500 de metri pătrați la Călimănești, un apartament de 90 de metri pătrați în București, dar și două mașini.

primar-Florea-Gabriela-Firea-2-1
Primarul Sectorului 5, daniel Florea. Foto: Arhivă Facebook/Gabriela Firea

Era vorba despre un Vokswagen Eos și un Audi Q7 fabricat în 2018. În plus, ceasuri de 35.000 de euro și bijuterii de inca 35.000 de euro.

Gabriel Mutu și-a trecut, în cea mai recentă declarație de avere afișată (din iunie 2019), o singură Dacie din 2010, dar ceasuri de peste 150.000 de euro, bijuterii din aur de 22.000 de euro și tablouri ”cu autor necunoscut” de 15.000 de euro.

Primarul menționase în declarația de avere un apartament de 107 metri pătrați. Presa relatase, însă, în trecut, ca Mutu ar locui de fapt într-un apartament de aproape 500 de mp din preajma parcului Herăstrău.

Mutu-Gabriela-Firea
Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu. Foto: Arhivă Facebook/Gabriela Firea

Mutu este acționar la mai multe societăți al căror patrimoniu nu figurează în declarația de avere.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇