La o zi după ce a scăpat de controlul judiciar, Viorel Pașca cere autorităților să readucă oamenii în azilele sale: Vreau să găsim soluții pentru a intra în legalitate

La o zi după ce a scăpat de controlul judiciar, Viorel Pașca cere autorităților să readucă oamenii în azilele sale: Vreau să găsim soluții pentru a intra în legalitate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Viorel Pașca, aflat în centrul anchetei privind azilele ilegale din Bihor, le cere autorităților să îi readucă în centre pe beneficiarii mutați după intervenția procurorilor.

La o zi după ce Curtea de Apel București l-a scos de sub control judiciar, acesta spune că este dispus să discute cu instituțiile statului pentru ca mai multe case din Dumbrava și Incești să fie autorizate și să funcționeze legal: „Sunt dispus să ne întâlnim pentru a discuta și găsi soluții pentru a «intra în legalitate».”

Pașca susține că unii beneficiari sunt ținuți împotriva voinței lor

Într-un mesaj publicat pe Facebook și adresat ministrului Sănătății, ministrului Muncii, precum și conducerii AJPIS, ANPIS, DSP, DGASPC și Consiliului Județean, Pașca afirmă că o parte dintre persoanele mutate din centre sunt ținute în alte locuri „împotriva voinței lor”, deși au domiciliul în Dumbrava sau Tinca.

ADVERTISING

„Având în vedere cele întâmplate în aceste zile cu bolnavii de la Dumbrava, inclusiv că o parte dintre ei sunt ţinuţi împotriva voinţei lor în anumite locuri deşi au domiciliul în Dumbrava sau Tinca, vă rog să luaţi măsurile ce se impun pentru ca aceştia să poată reveni acolo unde locuiesc de fapt şi de drept şi unde doresc să locuiască”, a transmis Pașca.

Propune o întâlnire cu autoritățile pentru autorizarea centrelor

Totodată, acesta afirmă că este dispus să colaboreze cu autoritățile pentru ca activitatea centrelor să intre în legalitate. „Mai precis, să beneficiem de autorizaţie de funcţionare pentru câteva case din Dumbrava şi Inceşti”, a explicat el.

ADVERTISING

Pașca spune că așteaptă o întâlnire cu reprezentanții instituțiilor implicate pentru a identifica o soluție.

„Având în vedere situaţia disperată a acestor oameni şi a multor altora ca ei, precum şi datoria şi interesul dumneavoastră pentru a aduce un plus de mai bine în viaţa lor, aştept să mă informaţi despre data şi locul în care ne putem întâlni pentru a discuta modul în care vom soluţiona această problemă. Dacă doriţi, puteţi veni la Dumbrava pentru a vedea şi discuta la faţa locului despre condiţiile şi măsurile ce se impun în acest sens”, a mai transmis acesta.

ADVERTISING

Curtea de Apel i-a scos de sub control judiciar

Mesajul vine la o zi după ce Curtea de Apel București a admis contestația formulată de Viorel Pașca, soția sa, cei trei fii ai lor și coordonatoarea centrelor și a revocat măsura controlului judiciar.

Instanța a respins, în schimb, contestația procurorilor DIICOT, care solicitaseră arestarea preventivă a celor șase inculpați. Aceștia vor fi cercetați în continuare în stare de libertate.

Ancheta DIICOT vizează un grup infracțional organizat

Dosarul instrumentat de DIICOT vizează destructurarea unui presupus grup infracțional organizat, acuzat de trafic de persoane și exploatarea unor persoane vulnerabile.

Potrivit procurorilor DIICOT, grupul infracțional organizat ar fi fost constituit în 2020, deși activitatea lui Viorel Pașca de îngrijire a persoanelor vulnerabile datează de aproape două decenii. Rețeaua ar fi fost înființată Viorel Pașca, împreună cu soția și cei trei fii ai săi, și ar fi funcționat sub paravanul Asociației „Dumbrava DPG” (Dumnezeu Poartă de Grijă).

Anchetatorii susțin că asociația era prezentată ca organizație umanitară, însă nu deținea licențele necesare pentru furnizarea de servicii sociale sau medicale și că sute de persoane vulnerabile – vârstnici, persoane cu dizabilități psihice și oameni fără adăpost – ar fi fost exploatate sub acoperirea unei activități caritabile.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google