În PMB există încă un serviciu, cu 6 angajați, numit Euro 2020. Se așteaptă „proxima reorganizare” pentru a decide dacă va fi desființat

În PMB există încă un serviciu, cu 6 angajați, numit Euro 2020. Se așteaptă „proxima reorganizare” pentru a decide dacă va fi desființat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deși cea mai recentă ediție a Campionatului European de Fotbal s-a încheiat de mai bine de 9 luni, Primăria Capitalei are încă un serviciu cu 6 salariați numit „Euro 2020”. Și nu poate spune clar cu ce se ocupă acei oameni, în fiecare zi.

Din cauza pandemiei, Euro 2020 a avut loc cu un an mai târziu decât fusese programat inițial. Mai exact, evenimentul s-a desfășurat în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021.

De la încheierea campionatului au trecut, aşadar, peste 9 luni. Cu toate astea, Primăria Municipiului București (PMB) are încă un serviciu care se numește „Euro 2020”.

Potrivit organigramei instituției, acest serviciu - înființat prin Hotărea Consiliului General nr. 601/22.11.2017 - are 8 posturi de natură contractuală (adică posturi care nu sunt ocupate de funcționari). Dintre cele 8 posturi, unul e de conducere, iar 7 sunt de execuție. Dar n-au fost niciodată toate ocupate, susține PMB.

ADVERTISING

Înainte să înceapă campionatul, când era mult de lucru, au fost ocupate cel mult 7 dintre cele 8 posturi. Iar acum sunt ocupate 6.

Iată ce funcții au cei angajații serviciului Euro 2020 al PMB și cât cheltuiește lunar instituția cu salariile lor:

  • șef serviciu - 10.767 lei
  • inspector de specialitate 8.307 lei
  • inspector de specialitate - 6.554 lei
  • inspector de specialitate – 8.104 lei
  • referent 4.322 lei

Per total, cheltuiala salarială lunară cu acest serviciu este de 38.054 de lei.

Au fost și ani în care salariile acestor angajați au costat primăria mai puțin. Spre exemplu, în 2018, per total, salariații au încasat doar 371.166 de lei.

În schimb, au fost și ani în care cheltuiala cu salariile a fost mult mai mare. Spre exemplu, în 2019, salariile Serviciului Euro 2020 s-au ridicat la 633.261 de lei.

În 2020, suma cheltuită pe salarii a scăzut la 476.556 de lei. Iar în anul 2021 cheltuiala cu salariile a fost de 494.492 de lei.

ADVERTISING

Ce a făcut serviciul, din 2017?

Am întrebat PMB ce au făcut angajații Serviciului „Euro 2020” în fiecare an, de la înființare.

PMB ne-a trimis un răspuns destul de vag, dar din care reiese că s-au ocupat de organizare.

„În conformitate cu Regulamentul propriu de Organizare și Funcționare, Serviciul Euro 2020 a desfășurat activități specifice de pregătire și organizare, la nivelul municipiului București, pentru găzduirea evenimentului sportiv reprezentat de Turneul Final al Campionatului European de Fotbal U.E.F.A. Euro 2020 (..)

Întreaga activitate specifică derulată de la momentul înființării și până după finalizarea efectivă a EURO 2020 a avut la bază îndeplinirea cerințelor și standardelor U.E.F.A., în conformitate cu obligațiile asumate contractual printr-o serie de documente de referință perfectate între părțile implicate P.M.B. – F.R.F. - organizatorul U.E.F.A., respectiv: Contractul cu Orașul gazdă și Acordul privind stadionul pentru Campionatul European de Fotbal UEFA EURO 2020, dar și a numeroase alte documente conexe suplimentare încheiate în baza acestora, dintre care exemplificăm sumar: conceptul Orașului-gazdă cuprinzând planuri, hărți, activități diverse, proiecte, programe, activări, concepte privind siguranța și securitatea, planuri privind mobilitatea la nivelul orașului în domeniul transportului public și al managementului traficului, signalistica corespunzătoare, acțiuni de promovare ș.a.m.d”, se arată în răspunsul remis de PMB pentru spotmedia.ro.

ADVERTISING

Răspunsul PMB nu face referire la vreo activitate concretă a Serviciului Euro 2020 după încheierea competiției sportive internaționale.

Cu ce se ocupă Serviciul Euro 2020 astăzi?

Toate activitățile enumerate de PMB au fost necesare în vederea organizării Euro 2020 la București. Însă competiția s-a terminat de mult timp.

Așa că am întrebat PMB cu ce se ocupă acum acest serviciu.

„În prezent, activitatea de la nivelul Serviciului Euro 2020 se desfășoară în baza prevederilor Regulamentului de Organizare și Funcționare propriu, și anume exercitarea atribuțiilor referitoare la evenimente sportive și culturale ce pot fi organizate pe Arena Națională, împreună cu alte direcții și respectiv entități de specialitate, fiind valorificată astfel experiența dobândită de angajații acestui serviciu pe întreaga perioadă de pregătire și desfășurare efectivă a tuturor activităților specifice unui eveniment de asemenea anvergură”, se arată în răspunsul PMB.

Să înțelegem, aşadar, că PMB are în organigramă un serviciu cu 5 oameni pe ale căror salarii cheltuiește lunar peste 38.000 de lei și care își exercită „atribuțiile specifice” doar în cazul în care se organizează ceva pe Arena Națională?

E curios, în acest context, că PMB n-a menționat nimic despre vreo implicare a Serviciului Euro 2020 în organizarea concertului umanitar desfășurat pe Arena Națională pe 12 martie. Nici primarul general n-a menționat așa ceva, ci doar a transmis public faptul că PMB „pune la dispoziție Arena Națională” pentru concert.

În plus, până la acest moment, n-am văzut niciun calendar de evenimente de amploare pe care PMB ar avea de gând să le organizeze în perioada imediat următoare, pe Arena Națională.

Și-atunci de ce ține acel serviciu în organigramă, mai ales că posturile sunt de natură contractuală (adică angajații nu sunt angajați ca funcționari publici)?

„La proxima reorganizare a instituției, conducerea Primăriei Municipiului București va analiza necesitatea și oportunitatea reorganizării sau desființării Serviciului Euro 2020”, se mai arată în răspunsul PMB.

E adevărat că Nicușor Dan și-a exprimat intenția de a face reorganizare în PMB. Dar n-a avansat public niciun termen în care se va ocupa de această reorganizare.

Dacă mai întârzie puțin, s-ar putea ca Serviciul Euro 2020 din PMB să fie de vreun folos în 2024, când se va organiza următoarea ediție a Campionat European de Fotbal.

Spotmedia.ro va continua să solicite informații, până când PMB va transmite concret cu ce se ocupă salariații din Serviciul Euro 2020.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇