Deși nu face nimic, Compania Medicală înfiinţată de Firea plătește, în continuare, salarii. Cum a ajuns aici și ce urmează

Deși nu face nimic, Compania Medicală înfiinţată de Firea plătește, în continuare, salarii. Cum a ajuns aici și ce urmează
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deși nu mai prestează niciun serviciu pentru bucureșteni, Compania Municipală Medicală SA are încă angajați și cheltuiește lunar 76.886 de lei pentru a le plăti salariile și contribuțiile la stat.

E o situație care va dura, în condițiile în care procesul de desființare nici măcar nu a început.

Înființată în urmă cu aproape 4 ani, Compania Municipală Medicală SA trebuia să se ocupe cu „activități ale caminelor de bătrâni și ale căminelor pentru persoane aflate în incapacitate de a se îngriji singure”.

A mers în pierdere în primii 3 ani de activitate. Mai exact, a terminat anul 2017 cu un minus de 133.273 de lei. În 2018, a pierdut 3.168.130 de lei, iar în 2019 a mai pierdut 3.378.799 de lei. Și abia în 2020 a reușit – potrivit raportărilor către Finanțe – să obțină un profit de 825.732 de lei.

ADVERTISING

Am întrebat la PMB cu ce s-a ocupat, de fapt, această companie municipală. Iar instituția condusă de Nicușor Dan ne-a dat un răspuns formal, din care n-am reușit să aflăm aproape nimic nou.

Mai exact, PMB ne-a transmis că, în perioada 2018 - 2020, această companie municipală „a desfășurat activități în domeniul socio-medical, precum îngrijiri la domiciliu, servicii sociale cu cazare în centre rezidențiale, servicii socio-medicale în alte centre și adăposturi”.

Mai multe informații am aflat de la viceprimarul Horia Tomescu (USR), care este și membru în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) companiei municipale.

ADVERTISING

„Compania a prestat, într-adevăr, îngrijiri la domiciliu. A avut o serie de astfel de contracte.

În plus, a existat un contract între Direcția Generală de Asistență Socială (din cadrul PMB - n.red.) și compania municipală. În baza acestuia, compania a operat Centrul Rezidențial «Sfânta Teodora» din Berceni. Dar s-a demonstrat că, în condițiile în care se lucra cu compania municipală, costurile de operare ale centrului rezidențial erau mai mari.

Așa că la finele lui decembrie 2020 s-a renunțat la acel contract. A fost o companie care a mers în pierdere. Și foștii membri ai AGA ar fi trebuit demult să decidă să renunțe la ea”, a declarat Horia Tomescu pentru Spotmedia.ro.

ADVERTISING

E adevărat că administrația Firea și majoritatea PSD - ALDE din Consiliul General din perioada 2016 - 2020 n-au vrut să desființeze compania municipală.

Întrebarea este: de ce n-au desființat-o Nicușor Dan și actuala majoritate USR-PNL din Consiliul General, în condițiile în care și-au preluat mandatele de aproape un an și jumătate deja?

Potrivit PMB, reprezentanții Consiliului General în AGA au încercat să desființeze compania municipală. Doar că n-au reușit încă.

Mai exact, încă de pe 13 iulie 2021, AGA a aprobat demararea procedurii de insolvență, prin procedură simplificată, a companiei municipale. Ulterior, a solicitat Tribunalului București deschiderea procedurii de insolvență.

Dar instanța a respins solicitarea de intrare în insolvență, considerând că este nefondată.

Nicio activitate, dar salarii de peste 76.000 de lei pe lună

În consecință - deși n-a mai primit niciun contract de la PMB - CM Medicală SA contină să funcționeze.

Din 125 de angajați - câți avea la finele anului 2020 - a mai rămas cu 21 de oameni „din care doar 4 salariați activi (2 consilieri juridici, un șef birou contabilitate și buget și un gestionar), 2 salariați aflați în concediu medical (un îngrijitor bătrâni și un specialist resurse umane) și 15 salariați au raporturile de muncă suspendate”, ne-a comunicat PMB.

Cheltuiala cu salariile la această companiei municipală - incluzând lefurile salariaților, dar și indemnizațiile directorilor și ale membrilor Consiliului de Administrație - ajunge la 76.886 de lei pe lună.

Sunt bani care se cheltuiesc fără vreun beneficiu pentru bucureșteni.

Are doar o Dacie și 2 aparate medicale, dar trebuie să achite datorii de 2,5 milioane de lei

Compania nu mai are nicio activitate medicală sau socială și niciun venit, iar valoarea activelor sale este de numai 38.452 de lei. Adică doar jumătate din cheltuiala lunară cu salariile.

Cele mai valoroase bunuri pe care le deține CM Medicală SA sunt o Dacie Logan, un aparat de purificare a aerului și un defibrilator.

În schimb, pe lângă cheltuiala cu salariile, compania mai are și datorii în valoare de 2.486.170 de lei pe care - potrivit PMB - trebuie să și le achite singură.

Nu e foarte clar, însă, cum va reuși să o facă.

Procedura de desființare va continua

Potrivit viceprimarului Horia Tomescu, procedurile de desființare a companiei municipale se vor relua.

„Prima oară, documentația depusă la tribunal nu a fost corect întocmită. A fost o problemă care a ținut de hârtii, nu de fondul solicitării. Ne pregătim să înaintăm documentele necesare pentru ca instanța să poate decide intrarea în insolvență.

E adevărat că această companie nu mai are venituri. Iar pentru datorii, probabil că lichidatorul - odată numit - va veni către acționari (care sunt Consiliul General și Service Ciclop SA)”, a mai precizat Horia Tomescu.

Spotmedia.ro va urmări evoluția deființării acestei companii municipale și vom reveni cu detalii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇