Cum vrea Clotilde Armand să transforme Piața Amzei

Cum vrea Clotilde Armand să transforme Piața Amzei

Clotilde Armand, edilul Sectorului 1 din Capitală, anunță ce schimbări vrea să aducă în Piața Amzei.

Primăria a pus în consultare publică proiectul de refuncționalizare a Pieței Amzei. Mai exact, edilul vrea să transforme locul ”într-un hub cultural și pol al gastronomiei autohtone”.

”Ne-am propus refuncționalizarea Pieței Amzei și revitalizarea întregii zone adiacente pieței după modelul implementat deja în marile Capitale ale Europei. Administrația locală a Sectorului 1 a elaborat un proiect de transformare a Pieței Amzei într-un hub cultural și un pol al gastronomiei autohtone pentru a o face atractivă atât pentru locuitorii Capitalei, cât și pentru turiștii care vizitează Bucureștiul.

ADVERTISING

Aici vor fi amenajate zone pentru manifestațiile culturale și spații hub/co-working demne de zona centrală a unei capitale europene, precum și spații în care turiștii să poată gusta tot ce are mai bun gastronomia autohtonă, după modelul Movenpick Marche sau Vapiano.

Pentru a diversifica oferta de produse gastronomice autohtone atât în formă brută, cât și în formă preparată, pe lângă funcțiunea de piață tradițională existentă în prezent la Piața Amzei, trebuie amenajate aici și restaurante, cafenele și servicii de servire mâncare "to go" și în format food-track”, explică Armand pe contul său de Facebook.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Primarul subliniază că ”fiecare capitală europeană are cel puțin o zonă sau o piață în care turiștii pot găsi deliciile culinare autohtone, un spațiu viu și atractiv în care cultura și distracția de bună calitate să fie la ele acasă”.

Așteaptă propuneri de la cetățeni

Acum, primăria așteaptă propunerile, observațiile și recomandările pe această temă ale cetățenilor și societății.

”Astfel persoanele interesate pot consulta proiectul de refuncționalizare a pieței Amzei pe pagina instituției și pot trimite în această săptămână propunerile lor pe adreasa de e-mail registratura@primarias1.ro sau pot înregistra adrese scrise la Registratura Sectorului 1 a Municipiului București din Bulevardul Banu Manta nr. 9.

ADVERTISING

În funcție de propunerile primite, Primăria Sectorului 1 poate decide organizarea unei întâlniri pentru dezbaterea propunerilor primite la o dată care se va comunica ulterior”.

Transformăm Piața Amzei într-un hub cultural și pol al gastronomiei autohtone. Punem în consultare publică proiectul de...

Publicată de Clotilde Armand pe Luni, 28 iunie 2021

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇