Cseke Attila: Îmi asum certificatul verde obligatoriu în Sănătate. Această măsură e în vigoare, într-o formă mai dură, în foarte multe ţări din Europa care astăzi au ridicat restricţiile

Cseke Attila: Îmi asum certificatul verde obligatoriu în Sănătate. Această măsură e în vigoare, într-o formă mai dură, în foarte multe ţări din Europa care astăzi au ridicat restricţiile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cseke Attila îşi asumă impunerea certificatului verde pentru personalul medical şi administrativ din instituţiile din subordinea şi coordonarea Ministerului Sănătăţii, însă, aşa cum a mai spus, aceasta trebuie să se facă prin lege.

”Certificatul verde nu se va putea implementa decât prin lege (…) certificatul verde pentru personalul medical”, a declarat Cseke Attila, joi seară, la Digi 24.  

Acesta a precizat că doreşte ca măsura să se aplice nu numai personalului medical, ci şi celui administrativ din unităţile aflate în subordinea sau coordonarea MS.  

ADVERTISING

”Eu am propus și îmi asum certificatul verde în Sănătate. E un mesaj care trebuie dat în mod evident. Acolo sunt texte foarte clare de sancțiuni, de la 50.000 de lei în sus, pentru conducătorul unității care permite accesul unui angajat fără certificat verde, că despre asta vorbim. 

În 30 de zile obligatoriu rămâne fără contract de muncă”, a mai spus ministrul.  

Acesta afirmă că măsura nu a fost inventată de România.  

”Avem puncte de vedere de parcă România ar fi singura țară care face… de parcă am fi inventat noi roata acum. Această măsură este în vigoare, chiar într-o formă mai dură, în foarte multe țări din Europa care astăzi au ridicat restricțiile sau se gândesc la asta și nu se uită la asemenea imagini. Nu suntem noi care am înnebunit și vrem să introducem această măsură”, a adăugat Cseke Attila.  

ADVERTISING

Mai mulţi membri ai Guvernului, în calitate de parlamentari, au depus un proiect de lege care vizează vaccinarea sau testarea periodică, pe banii lor, a angajaţilor din domeniul medical.  


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇