Crește plafonul de impozitare și pentru pensiile militarilor și polițiștilor

Crește plafonul de impozitare și pentru pensiile militarilor și polițiștilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul a aprobat miercuri majorarea plafonului de impozitare şi în cazul pensiilor militare de stat (militari, polițiști și polițiști din penitenciare). Astfel, vor fi scutite de impozitare pensiile din sistemul naţional de ordine şi siguranţă publică în valoare de până la 3.000 de lei.

„Începând cu luna octombrie, plafonul lunar până la care pensionarii nu vor plăti impozit pentru veniturile obţinute din pensii va creşte de la 2.000 la 3.000 lei.

După proiectul de lege adoptat recent în Parlament, Guvernul a completat prin ordonanţă de urgenţă, astăzi, categoriile de pensionari care vor beneficia de majorarea pragului până la care se aplică scutirile la impozitarea pensiei.

ADVERTISING

Este vorba despre beneficiarii pensiilor militare reglementate de Legea numărul 223/2015 privind pensiile militare de stat", a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

El a reamintit că pensiile militare de stat reprezintă „o situaţie particulară", deoarece din anul 2016 sistemul de pensii militare nu mai face parte din sistemul public.

„Pensiile militare de stat reprezintă o situaţie particulară pentru că începând cu 2016 sistemul de pensii militare nu mai face parte din sistemul public, fiind reglementat independent prin Legea nr. 223/2015. Militarilor, poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare în activitate li se reţine din soldă/salariul lunar o contribuţie individuală la bugetul de stat.

ADVERTISING

Acest fapt face dificilă determinarea contribuţiei contributive a pensiilor militare, însă argumentează majorarea plafonului neimpozabil la acelaşi nivel cu celelalte pensii stabilite pe principiul contributivităţii.

Impactul bugetar al aplicării acestei decizii până la sfârşitul anului în curs este de 34,6 milioane de lei", reiese dintr-un comunicat transmis de Guvern.

Şedinţa de guvern, programată, miercuri, la ora 11.00, a fost amânată până la ora 18.00 pentru a finaliza documentul referitor la pensiile pentru categoriile care au fost afectate de recalculare.

ADVERTISING

De asemenea, surse guvernamentale au declarat pentru News.ro că OUG pentru pensiile militarilor și polițiștilor nu are avizul Consiliului Economic şi Social.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, săptămâna trecută, legea care majorează pragul de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei la 3.000 de lei. Plenul Camerei Deputaţilor a votat anterior proiectul de lege.

Majorarea pragului de la care se impozitează pensiile de la 1 octombrie 2024 va costa bugetul 662 de milioane de lei.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a fost întrebat la finalul şedinţei de guvern, dacă sunt banii necesari pentru aplicarea legii.

”Impactul bugetar este de 662 de milioane de lei pe care îl avem din această facilitate care o acordăm pensionarilor şi nu periclitează sub nici o formă acest demers foarte important pentru pensionari, respectiv plata la timp a pensiilor pentru cei 3,8 milioane de pensionari şi acordarea acestor drepturi după ani mulţi de muncă şi grei pentru ca aceste inechităţi din sistemul public de pensii să fie înlăturate.

Deci nu avem o influenţă, respectiv un impact major în anul 2024, în privinţa acestui plafon de venit pentru care este acordată scutirea”, a explicat Marcel Boloş.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇