Aproape toţi pensionarii au primit deciziile de recalculare a pensiilor, excepţie făcând 170.000 de persoane, în principal dosare de pensionare depuse în luna august şi care vor intra în proces de recalculare. Mai mult, dintre deciziile deja transmise, doar 0.062% vor fi reanalizate, ceea ce înseamnă aproximativ 2.800 de pensii.
Informațiile au fost transmise într-o conferinţă de presă susţinută marţi de ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. Ea a precizat că deciziile de majorare pentru cei 3,8 milioane de pensionari rămân valabile şi nu se va interveni pentru diminuarea acestora.
De asemenea, a anunţat că aproape toate pensiile vor creşte din nou, de la 1 ianuarie, de creştere urmând să beneficieze 95,6% dintre pensionari. Excepţie de la această majorare vor face 4,4% dintre pensionari, adică aproximativ 200.000 de persoane, întrucât au deja venituri mai mari decât cele care au reieşit în urma recalculării.
Iată cifrele prezentate de ministrul Muncii:
- Din totalul de 4,6 milioane de pensii, aproximativ 82,5% au crescut la recalculare.
- 13,8% se vor majora peste patru luni la 1 ianuarie 2025, când va avea loc prima indexare a valorii punctului de referinţă, conform legii.
- Tot de la 1 ianuarie 2025 se vor indexa şi cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare.
- Mai rămân doar 4,4% dintre pensii care vor avea aceeaşi valoare după indexarea de la 1 ianuarie. Ele vor avea aceeaşi valoare pentru că astăzi nivelul lor este peste contribuţiile plătite comparativ cu ceilalţi pensionari.
- Cele 4,4% dintre pensii vor rămâne la aceeaşi valoare până când vor fi ajunse din urmă celelalte pensii care au avut aceeaşi bază contributivă, dar au fost mai mici ca valoare.
Cazul celor 4,4% dintre pensionari care nu vor primi majorări de venituri de la 1 ianuarie se referă la cazuri izolate, ale unor beneficiari ai unor legi care i-au avantajat la momentul pensionarii şi aveau un nivel semnificativ mai mare decât cel calculat în funcţie de contributivitate.
Ministerul a decis să păstreze aceeaşi valoare a pensiei anterioare recalculării, cu posibilitatea de majorare a acestora doar în momentul în care alţi pensionari, cu acelaşi nivel de contributivitate, îi vor ajunge din urmă.
Mai puţin de 3.000 de pensii vor fi recalculate
Deşi zeci de mii de pensionari s-au prezentat în ultimele săptămâni la Casele de Pensii din toată ţara cu întrebări legate de noua pensie recalculată, doar 2.853 de cereri de recalculare au fost întemeiate şi vor fi revizuite de către angajaţii caselor de pensii din toată ţara. Din totalul pensiilor recalculate înseamnă doar un procent de 0,062%.
Există, de asemenea, aproximativ 170.000 de persoane care nu au primit încă decizia de recalculare, însă în aceste cazuri sunt persoane care şi-au depus dosarul de pensie în luna august şi pentru care calculul s-a făcut pe baza legii vechi urmând ca în perioada următoare să se recalculeze pe baza noii formule.
În aceeaşi situaţie se află şi persoane care au diferite decizii ale instanţelor si pentru care trebuie puse în aplicare deciziile magistraţilor.