Crește pragul de impozitare a pensiilor. Boloș are banii pentru majorarea de la 1 octombrie

Crește pragul de impozitare a pensiilor. Boloș are banii pentru majorarea de la 1 octombrie
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Majorarea pragului de la care se impozitează pensiile va costa bugetul 662 de milioane de lei.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a fost întrebat, miercuri, la finalul şedinţei de guvern, dacă sunt banii necesari pentru aplicarea de la 1 octombrie a proiectului prin care pensiile de până la 3.000 de lei nu vor fi impozitate.

”Impactul bugetar este de 662 de milioane de lei pe care îl avem din această facilitate care o acordăm pensionarilor şi nu periclitează sub nici o formă acest demers foarte important pentru pensionari, respectiv plata la timp a pensiilor pentru cei 3,8 milioane de pensionari şi acordarea acestor drepturi după ani mulţi de muncă şi grei pentru ca aceste inechităţi din sistemul public de pensii să fie înlăturate.

ADVERTISING

Deci nu avem o influenţă, respectiv un impact major în anul 2024, în privinţa acestui plafon de venit pentru care este acordată scutirea”, a explicat Marcel Boloş.

El a anunţat că a fost transferată suma de 12,5 miliarde de lei în conturile Casei Naţionale de Pensii. 

”Am transferat banii, 12,5 miliarde de lei au fost transferaţi în conturile Casei Naţionale de Pensii şi le urăm mult succes în distribuirea banilor.

Nu se pune problema sub nicio formă ca în fiecare lună să nu ne onorăm această obligaţie. Nu întâmplător am luat de-a lungul timpului măsurile care au fost necesare pentru îmbunătăţirea colectării, pentru combaterea evaziunii fiscale, pentru că aceste resurse care asigură tot ce înseamnă cheltuielile publice ale statului vin, după cum ştim, din veniturile fiscale pe care le colectăm”, a explicat ministrul Finanţelor.

ADVERTISING

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege prin care se majorează plafonul până la care veniturile din pensii sunt neimpozabile, de la 2.000 la 3.000 de lei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇