Anunțată încă de pe vremea doamnei Lia-Olguța și elaborată de-a lungul mandatului mai multor miniștri ai Muncii (și prim-miniștri), ne-am pomenit cu o lege a pensiilor, plină cu surprize, mai neașteptate decât cele mai pesimiste așteptări.
Din capul locului, principalul scop al legii, cel anunțat cu multă emfază de domnul Ciolacu, acela privind echitatea, este ratat. Căci ce echitate este asta, când s-au mărit multe pensii mari, devenind și mai mari (asta se vede cu ochiul liber) și ceva mai puțintel cele mici, devenind și mai mici, dar compensate șmecherește, ca să nu se observe că au scăzut?
Cine vorbește de echitate este credibil doar dacă este și sincer, neascunzând nimic și nemușamalizând adevărul cu explicații alambicate. Iar domnul prim-ministru încearcă să pună un fel de semn egal împotriva naturii între pensia redusă după recalculare și suma de plată, pe care o încasează pensionarul de la poștaș sau în cont.
Ca să fie clar, în cazul celor cărora li s-au redus pensiile prin recalculare, suma finală, cea încasată de pensionar cash sau în cont, este compusă din două elemente:
- valoarea pensiei scăzute,
- diferența până la suma de plată la 31.08.2024, ceva ce nu face parte din pensie, dar se încasează. Asta îmi seamănă cu ceea ce se numește turcește bacșiș, franțuzește le pourboire, iar românește pomană, adică pe de-a moaca. Să fie primit!
Domnul prim ministru Ciolacu, deranjat acum câteva luni de reporterii care îl tot întrebau despre sursa de finanțare la majorarea pensiilor, li s-a adresat, în răspuns, cu apelativul „măi, măgarilor”.
M-aș întreba cu ce apelativ simetric aș putea să mă adresez eu domniei sale, când îi păcălește pe pensionari, pretinzând că nu le-ar fi scăzut pensia, întrucât, după scădere, Guvernul i–a cadorisit cu un fel de bonus, în locul părţii din pensie care le-a fost tăiată?
Am zis bonus, numai așa ca să nu folosesc un termen urât. Cinstit este cel turcesc, bacșiș, cel franțuzesc le pourboire sau cel românesc, pomană, nu prea elegant dar exact la obiect, nu-i așa, stimate domnule prim-ministru? Să fie primit.
Pentru un pensionar de onoare, ar trebui să fie o jignire pomana în numerar oferită de Guvern, după ce i-a fost tăiat un drept câștigat: pensia.
Spunea zilele trecute șeful Casei Naționale de Pensii: „Am primit peste 62.600 de cereri de recalculare a noilor pensii. Doar 2.800 vor fi revizuite”.
Corect ar fi fost să fi spus că a primit cereri de recalculare a pensiilor recalculate și că TOATE acestea trebuie revizuite, nu parțial, întrucât numai așa își justifică domnia sa și subalternii domniei sale salariul lor primit întreg și nu parțial.
Dacă, după revizuire, va ieși avantajat pensionarul sau dacă nu va ieși – asta este altă problemă. Dar fiecare cerere merită un răspuns și fiecare răspuns trebuie dat obligatoriu în 30 de zile, conform legii. Greșesc cumva, domnule Daniel Baciu, șef al Casei de Pensii? Greșesc, doamnă ministru al Muncii? Greșesc, domnule prim-ministru?
Observ că ne apropiem de ridicol. După ce, în trecut, toți factorii de decizie ne cereau să avem răbdare cu legea pensiilor, întrucât digitalizarea înseamnă timp, dar merită așteptarea, observăm acum că, după o scurtă ochiadă și o primă triere a contestațiilor, au mai rămas să fie revizuite vreo 2.800 de pensii din totalul de vreo 62.600.
Ca să atenueze ridicolul, Casa de Pensii punctează că 2.800 e o nimica toată, un 0,062% din totalul cererilor înaintate de pensionari. Vrea să spună că restul de peste 99% petiționari sunt niște reclamagii notorii, niște tăntălăi, ale căror cereri trebuie respinse din capul locului. Nu merită nici citite, nici recalculate, nici nimic altceva, decât o primă ochiadă.
Nu v-aș sfătui să vă jucați cu cifrele, stimați domni de la Casa de Pensii! Căci 62.600 – 2.800 = 59.800 pensionari, atâția câți ați respins din prima ochiadă, înseamnă cam cât populația unui municipiu precum Reșița sau Vaslui.
Refuz să cred că românii sunt în majoritate niște nesatisfăcuți din naștere, niște pomanagii și reclamagii puși pe scandal și hotărâți să ceară ceea ce nu este dreptul lor.
Ar fi fost mai corect ca respectivii domni și doamne de la Casa de Pensii să fi luat în calcul toate cererile, să fi revizuit toate calculele aferente acestor cereri și să le fi trimis pensionarilor un extras cu calculele revizuite, ca să-i convingă pe concret când au ei dreptate și când nu au.
Nimeni nu-i nebun să conteste și să ceară, când vede negru pe alb că nu are dreptate.
Dar, când i se pare că are, când instituțiile statului iau în calcul numai ceea ce li se pare lor că merită luat în calcul „din prima” și nu se obosesc să demonstreze contrariul, atunci nedumeritul devine nemulțumit și reclamă până la Dumnezeu.
Legea obligă instituțiile să răspundă la toate cererile în termen de 30 zile, iar Casa de Pensii are această obligație, de la care nimănui nu-i este permis să-și acorde singur derogări.
Nu putem neglija impresia generală, apărută deja în opinia publică, cum că au fost majorate cu preponderență și substanțial pensiile mai mari și majorate modest sau chiar deloc cele mici.
Căci nu mi se pare să fi primit „diferența până la pensia în plată” mulți din cei cu pensie specială, sau alți chivernisiți, ci mai degrabă niște amărășteni, cărora statul le plătește o mică diferență, cuprinsă între cât li s-a scăzut pensia la recalculare și valoarea aflată „în plată” la sfârșitul lunii august.
Se vede de la distanță că asta este o soluție scrisă pe genunchi, o formă neîndemânatică de a da iluzia că n-ai micșorat cu nimic, ceva la care vede chiar și Gâgă că ai redus dintr-un condei, abțiguindu-i pensionarului un drept câștigat și inviolabil: pensia.
În ce privește echitatea cu care se laudă PSD, aș aminti de o doamnă, M.T. – binecunoscută telespectatorilor, fiind prezentă frecvent pe micul ecran – pe care am auzit-o bătându-și joc de recalculare, cu explicația că a primit o majorare de 4.000 de lei și nu-și explică pentru ce. Iar un domn era și el mirat la TV de majorarea primită, reclamând că n-a primit nicio explicație în decizia de majorare.
Căci pensionarilor le-au sosit în a doua jumătate a lunii august deciziile de recalculare, fără nicio explicație privind baza de calcul și modul cum s-a recalculat: de unde s-a pornit, ce formule s-au aplicat și cum s-au folosit ele.
Ar fi fost oare complicat să fi apăsat pe un buton, ca să iasă din imprimantă o asemenea anexă care să fie trimisă fiecărui pensionar și astfel acesta să nu aibă nimic de contestat?
N-aș vrea să judec cu păcat, dar îmi dă în gând că o asemenea rezolvare a evitat-o cineva – nu știu nici cine, nici de ce.
Ba chiar aș zice că domnilor și doamnelor de la Casa de Pensii, de la Ministerul Muncii sau poate din altă parte le-o fi plăcut să servească deciziile ca un fel de „mâța-n sac”, în care să nu le comunice pensionarilor toate detaliile, să-i încurce și nu să-i ajute în eventualitatea unor contestații.
Nu mă poziționez alături de cei care nu întrunesc o anumită vechime, ca să poată justifica o pensie decentă, nici alături de cei care n-au cotizat sau de alții care s-au eschivat cumva de la muncă. Dar mi se pare meschin, chiar odios să clamezi echitatea, când îi reduci pensionarului pensia prin recalculare – deci îi „tai” un drept câștigat, și îl păcălești, pretinzând cu nu i-ai redus nimic, întrucât i-ai aruncat un bacșiș timp de câteva luni sau chiar câțiva ani.
Ce fel de echitate este asta, când, după recalculare, pui pensionarii să scrie contestații, să se deranjeze până la nu știu ce adresă îndepărtată (unii în baston, alții pe scaun rulant, alții „prin reprezentant” cu procură), să stea la ghișeu, să depună cererea și să vină apoi încă o dată, ca să afle rezultatul?
Unde este, domnilor, ziua când vă băteați cu pumnul în piept, garantând că ați desființat dosarul cu șină, pentru ca nimeni să nu mai aibă nevoie de ghișeu, nici de deplasare și ca tot românul să poată discuta cu instituțiile statului numai online?
Dar asta nu e nimic. Recalculările abia s-au distribuit. Neavând baza de calcul, nu înțelegi nimic citindu-le. Până se vor sfătui pensionarii cu familia, până își vor întreba prietenii sau foștii colegi, până se vor consulta, eventual, și cu avocatul mai durează. Prevăd o învălmășeală de nedescris la ghișee, în perioada următoare, pe măsură ce se apropie fatidicul termen de 45 de zile.
Părerea mea, dar dă, Doamne, să n-am dreptate.