Cluj Napoca, la un pas de scenariul galben după ce rata de infectare a trecut de 2 la mie

Cluj Napoca, la un pas de scenariul galben după ce rata de infectare a trecut de 2 la mie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cluj-Napoca a ajuns la o rată de infectare COVID-19 de 2,03 la mia de locuitori şi, dacă aceasta nu va scădea sub 2/1.000, de vineri va intra în scenariul galben, care presupune o serie de restricţii pentru populaţie.

„Aşa cum am procedat în cazul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, intrăm într-o perioadă de observaţie de 48 de ore conform HG, iar dacă nici joi nu va scădea sub 2/1000, vom convoca CJSU şi începând cu ziua de vineri trecem în scenariul galben”, a declarat prefectul judeţului Cluj, Tasnadi Szilard.

În judeţul Cluj, rata de infectare este de 1,6/1.000, iar 15 unităţi administrativ-teritoriale din cele 81 au depăşit incidenţa de 2 la mie. Cea mai mare incidenţă este în comuna Cătina – 6,58 la mie.

ADVERTISING

Bilanţul Covid a explodat azi: Aproape 4.000 de cazuri noi şi 96 de decese, în 24 de ore

Rata de infectare în Capitală a ajuns la 1,68 cazuri/ o mie de locuitori, iar media națională este 1,19.

Cea mai mare rată de infectare, însă, o are Satu Mare. Județul se află pe galben, cu o incidență de 2,61 la mia de locuitori.

graf
Foto: GCS

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇