Aproximativ 8,3% din populaţia Uniunii Europene nu-şi permitea în 2022 o masă care să conţină carne, peşte sau echivalentul vegetal odată la două zile, în creştere cu 1% faţă de situaţia din 2021, arată datele publicate luni de Eurostat.
Mai mult, în rândul persoanelor aflate în risc de sărăcie, ponderea celor din UE care nu-şi permiteau o masă adecvată era de 19,7% în 2022, în creştere cu 2,2% comparativ cu situaţia din 2021.
Această diferenţă între populaţia totală şi cea expusă riscului de sărăcie, în termeni de capacitate de a-şi permite o masă adecvată, era vizibilă şi în rândul statelor membre UE. Cea mai mare pondere a persoanelor în risc de sărăcie care nu îşi permiteau o masă adecvată se înregistra în Bulgaria (44,6%), urmată de România (43%) şi Slovacia (40,5%).
La polul opus, cel mai mic procent se înregistra în Irlanda (5%), Luxemburg (5,1%) şi Cipru (5,6%).
Raportat la populaţia totală, 22,1% dintre români nu-şi permiteau în 2022 o masă adecvată, acesta fiind cel mai mare procent din UE, faţă de doar 1,4% dintre irlandezi.
Capacitatea de a-ţi permite o masă adecvată face parte din Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă (SDG). Obiectivul de Dezvoltare Durabilă numărul 2 vizează Eradicarea foametei şi a tuturor formelor de malnutriţie până în 2030.