20 de tramvaie Imperio au ajuns deja la București. Pe ce linii și de când vor circula noile garnituri

20 de tramvaie Imperio au ajuns deja la București. Pe ce linii și de când vor circula noile garnituri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

A ajuns la Bucureşti tramvaiul Imperio cu nr. 20 și va intra în trafic tot pe linia 41.

Însă următoarele vor circula şi pe alte trasee ale STB, anunţă viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu.

"Astăzi ajunge în București al 20-lea tramvai Imperio, la Depoul Militari. Tramvaiul va fi asamblat până săptămâna viitoare și va intra cât mai curând în circulație, pe linia 41. Pe acest traseu circulă deja 18 tramvaie noi. Efectivul complet - 20 unități - va circula din luna februarie", scrie oficialul local pe Facebook.

ADVERTISING

Graficul de livrare al tramvaielor Imperio este de 4 garnituri pe lună.

Din primăvară, noile tramvaie Imperio care mai ajung la Bucureşti vor circula pe următoarele trasee:

Linia 25 (12 tramvaie): terminal Depou Militari - terminal C.F.R. Progresu și retur.

Linia 32 (15 tramvaie): terminal Piața Unirii - terminal Depou Alexandria și retur.

Iar apoi, celelalte trasee STB deservite de tramvaie Imperio vor fi 1, 10, 21, 40, 55, "cu mențiunea că pe aceste linii tramvaiele vor fi introduse doar după modernizarea căii de rulare".

ADVERTISING

Viceprimarul menţionează că în 2023 încep lucrările de modernizare la peste 50 km de șină de tramvai.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇