Tramvaiele turcești din Iași dau din senin cu spatele și vatmanii pierd controlul UPDATE Explicațiile companiei

Tramvaiele turcești din Iași dau din senin cu spatele și vatmanii pierd controlul <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span> Explicațiile companiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

60% dintre tramvaiele turcești Bozankaya din Iași au înregistrat o problemă gravă: dau cu spatele din senin, iar vatmanii pierd controlul.

Incidentele s-au petrecut în ultima parte a anului trecut, fiind implicate cel puțin șase dintre cele 12 vagoane turcești, scrie Reporter de Iași.

Iată câteva dintre relatările de pe grupul de WhatsApp al vatmanilor:

  • „Ora 7.54 separator Copou înainte de Super.
  • Ora 8.31 la separator Europa s-a frânat brusc și merge înapoi”
  • „Ora 19.01 separatorul de la Tribunal. Frânat și pornit cu spatele”,
  • „Ora 04:04 separator depou tendință de a pleca cu spatele”
  • „Ora 20.23 Armeană a doua oară”,
  • „La separator Billa autofrânat și a plecat înapoi, ora 15.11”
  • „Baza 3 blocat merge înapoi”
  • „19.56 separator Palatul de Justiție a schimbat brusc sensul”
ADVERTISING

Unul dintre angajații Companiei de Transport Publice (CTP) le-a făcut, pe același grup, o recomandare colegilor. „În caz că se frânează brusc, nu așteptați să se oprească de tot și mergeți direct pe patină sau vigilență, că nu mai are tendința de a pleca înapoi”, le-a scris el.

Un expert în domeniu a explicat pentru Reporter de Iași ce sunt aceste separatoare, punctele în care au fost raportate incidentele.

„Rețeaua electrică este împărțită pe segmente. Separatoarele despart tronsoanele rețelei. Pentru a nu lăsa curentul să treacă de pe un segment pe altul. Asigură independență, autonomie. Dacă e o avarie undeva, să nu se întrerupă tot sistemul. Când se trece cu tramvaiul pe la aceste separatoare, se întrerupe alimentarea pentru o fracțiune de secundă. La Bozankaya, această întrerupere a inversat, din soft, rotația motoarelor”, a afirmat specialistul.

ADVERTISING

Conducerea CTP a admis că a existat acest tip de problemă, dar că a fost remediată.

Poziţia producătorului din Turcia

La mai bine de o săptămână de când au apărut în presă aceste informaţii despre defecțiunile tehnice semnalate în perioada octombrie-decembrie 2022, compania producătoare din Turcia vine cu lămuriri luate punct cu punct, pentru că au existat mai multe probleme, nu datul înapoi din senin.

1.În raportul preliminar realizat în urma investigației proprii, specialiştii companiei susţin că problemele cu privire la tramvaiele care dădeau înapoi și frânau brusc au fost cauzate de sistemul de tracțiune.

ADVERTISING

„Prima defecțiune a fost înregistrată pe 25 noiembrie 2022. La acel moment, experții tehnici ai companiei au mers pe teren și au rezolvat problema la nivelul tuturor vehiculelor, iar pe 27 decembrie softul a fost actualizat, problema fiind soluționată.

Astfel de update-uri țin de integrarea softurilor și sunt realizate periodic pentru a regla întregul mecanism de funcționare. Acesta reprezintă un proces natural al sistemelor tehnice și nu este o situație deosebită”, au declarat reprezentanții companiei turco-germane Bozankaya, într-un comunicat remis luni, 16 ianuarie, SpotMedia.ro.

2. Cât despre roțile care patinează, asta se întâmplă pentru că sistemul automat de curățare a liniei cu nisip nu funcționează corespunzător:

„Sistemul funcționează corect și detectează alunecarea roților, astfel că frânează în consecință, însă nu detectează murdăria de pe șine. Niciun sistem feroviar nu detectează mizeria depusă la nivelul șinelor. Mențiunea noastră este că modulul convertor aferent izolează cele două vehicule după detectarea de alunecări”.

3. Iar defecțiunea cu privire la pantograful unui tramvai "a fost cauzată de o problemă de contact dintre pantograf şi linia catenară. Livrarea pantografului este planificată și odată ce va sosi la Iași, acesta va fi asamblat și pus în funcțiune. Cărbunii pantografelor se epuizează în medie în trei luni la Iași, iar același tip de cărbune este utilizat la vehiculele Bozankaya din majoritatea orașelor europene de mai mulți ani".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇