Vlad Voiculescu, despre subraportarea deceselor de COVID-19: Nu e vorba de morți ascunși. Este o chestiune de metodologie

Vlad Voiculescu, despre subraportarea deceselor de COVID-19: Nu e vorba de morți ascunși. Este o chestiune de metodologie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vlad Voiculescu își nuanțează, vineri seară, declarațiile făcute dimineață despre subraportarea morților COVID-19. Diferența între datele raportate poate fi „de ordinul miilor”.

Întrebat la Digi24 despre câte mii de cazuri este vorba, Vlad Voiculescu a răspuns că deocamdată nu se știe, dar este o certitudine faptul că decesele COVID-19 nu sunt raportate corect.

Investigația în acest caz a început de câteva zile: „O problema cu siguranță există. Am făcut verificări la nivel de spitale, în cele două platforme în care se raportează”.

ADVERTISING

Întrebat de ce a ieșit public cu cifra de „câteva mii”, fostul ministru a afirmat că a comparat cele 2 platforme - alerte.ms.ro și corona-forms -. Pe o platformă raportează spitale, iar pe cealaltă „toate entitățile” și diferența este „semnificativă”.

Cele două platforme sunt în coordonarea Ministerului de Interne, respectiv a INSP și Ministerului Sănătății.

Nu e vorba de morți ascunși. Este o chestiune de metodologie”, a precizat fostul ministru.

Întrebat de ce vorbește despre aceste date cu atâta siguranță, Voiculescu a răspuns că a luat un spital, s-a uitat la cifra deceselor și s-a uitat cum e raportată pe cele două platforme: „pe ambele era subraportare, iar diferența era semnificativă”, care poate fi de ordinul miilor.

ADVERTISING

„Datele nu sunt certe. Este cert că există o diferență semnificativă și poate fi de ordinul miilor”, a adăugat fostul ministru.

Întrebat dacă există posibilitatea să greșească el, fostul ministru a spus că nu are nicio îndoială că o diferență există.

Mai mult, Vlad Voiculescu nu a putut preciza dacă problema pe care a sesizat-o este de competența procuraturii: „Nu știu. Ce spun eu e că metodologia trebuie revizuită, la fel și modul în care este aplicată”.

Vineri dimineață, Vlad Voiculescu vorbea despre „indicii” că morții COVID-19 nu sunt raportați corect.

ADVERTISING

Pe același subiect, mai poți citi pe SpotMedia.ro și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇