Vaccinul Johnson & Johnson are încă un efect advers foarte rar: O afecţiune neurologică ce poate duce la paralizie

Vaccinul Johnson & Johnson are încă un efect advers foarte rar: O afecţiune neurologică ce poate duce la paralizie

Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration – FDA) din Statele Unite a avertizat cu privire la „un risc crescut” de a dezvolta sindromul Guillain-Barré, o afecţiune neurologică rară, asociat cu vaccinul antiCovid de la Johnson & Johnson.

Autorităţile sanitare americane au identificat 100 de cazuri raportate de persoane care au dezvoltat sindromul Guillain-Barré, din aproape 12,5 milioane de doze administrate din acest vaccin.

Din aceste 100 de cazuri, 95 au fost grave şi au necesitat spitalizare. O persoană a murit, notează AFP.

ADVERTISING

Șansele sunt mici

"Şansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte mici, iar rata cazurilor raportate depăşeşte cu o marjă mică rata de bază în populaţia generală", a afirmat luni seară compania farmaceutică Johnson & Johnson, într-un comunicat.

Sindromul Guillain-Barré este un atac asupra nervilor periferici caracterizat prin slăbiciune sau chiar paralizie progresivă, de cele mai multe ori începând de la picioare şi uneori urcând pentru a ajunge la muşchii respiraţiei, apoi la nervii capului şi gâtului.

ADVERTISING

Această boală afectează anual între 3.000 şi 6.000 de persoane în Statele Unite.

Când încep simptomepe după vaccinare

În avertismentul său, FDA a indicat că la majoritatea indivizilor simptomele încep în termen de 42 de zile de la administrarea vaccinului.

Persoanele care au primit acest ser trebuie să consulte de urgenţă un medic în cazul unor dificultăţi de mers, de înghiţire sau de mestecat, precum şi în cazul unor probleme de vorbire, vedere dublă, incapacitate de a mişca ochii, în special.

FDA a subliniat, totuşi, că "se observă în continuare că beneficiile (vaccinului) depăşesc în mod clar riscurile potenţiale".

ADVERTISING

Acest anunţ este încă o lovitură pentru serul Johnson & Johnson, aprobat de urgenţă în Statele Unite în februarie, care a fost suspendat timp de zece zile în aprilie după rapoarte despre femei care au dezvoltat cazuri severe de cheaguri de sânge în asociere cu niveluri scăzute de trombocite, după vaccinarea lor.

Şi în acest caz, autorităţile sanitare au decis în cele din urmă că beneficiile vaccinului depăşesc riscurile.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇