O combinație experimentală de medicamente care imită efectele expunerii la aer cu o concentrație redusă de oxigen a avut efecte benefice în cazul șoarecilor suferinzi de Parkinson.
Concret, acest combo experimental a ameliorat o parte dintre simptome, respectiv problemele de mișcare, scrie Science Alert.
Rezultatele studiului, publicat în revista PNAS, sugerează că modificarea modului în care oxigenul ajunge la țesuturi ar putea deveni o direcție de cercetare pentru Parkinson și alte boli care afectează producerea energiei în celule. Deocamdată, abordarea a fost testată doar pe animale.
Cum acționează combinația de medicamente
Boala Parkinson afectează celulele nervoase care produc dopamină, o substanță esențială pentru controlul mișcărilor. Afecțiunea este asociată și cu acumularea unei proteine numite alfa-sinucleină, care poate perturba funcționarea mitocondriilor, structurile celulare responsabile de producerea energiei.
Mitocondriile folosesc oxigen pentru a genera energie. Cercetătorii pornesc de la ipoteza că, atunci când aceste structuri nu mai funcționează corect, celulele nu utilizează eficient oxigenul care ajunge la ele. Astfel, cantitatea de oxigen livrată țesuturilor poate depăși ceea ce celulele reușesc să consume.
Pentru a limita acest dezechilibru, echipa a testat două substanțe cu efecte complementare. Prima, GBT601, face ca sângele să elibereze mai puțin oxigen în țesuturi. A doua, PT2399, limitează răspunsul organismului care ar putea compensa această reducere prin producerea unui număr mai mare de globule roșii, celulele care transportă oxigenul.
Metoda, descrisă de cercetători drept „hipoxie la pastilă”, se bazează pe un studiu din 2025, în care aceeași echipă a observat beneficii la șoarecii cu simptome de Parkinson expuși continuu la aer cu 11% oxigen, față de aproximativ 21% în aerul obișnuit. Noua cercetare a urmărit dacă efecte similare pot fi obținute cu ajutorul medicamentelor.
În cât timp au apărut rezultatele
Cercetătorii au provocat acumularea de alfa-sinucleină în creierul șoarecilor, injectând fibre ale acestei proteine. După șase săptămâni, când animalele dezvoltaseră deja dificultăți de mișcare, au început să le administreze zilnic combinația de medicamente pe cale orală.
În următoarele șase săptămâni, șoarecii tratați au avut rezultate mai bune la două teste care evaluează mobilitatea și forța de prindere: au coborât mai repede de pe un stâlp și au reușit să se țină mai mult timp de capacul unei cuști. În schimb, la animalele din grupul de control, care nu primiseră proteina ce declanșa simptomele, starea lor a continuat să se deterioreze.
Tratamentul a redus și excesul de oxigen din creier, precum și un indicator al deteriorării grăsimilor din țesutul cerebral. Nu a îmbunătățit însă comportamentul asociat anxietății.
Cercetătorii au observat efecte ale tratamentelor bazate pe reducerea oxigenului chiar în primele una-două săptămâni. Totuși, îmbunătățirea mișcărilor nu demonstrează, în sine, că neuronii afectați au fost restaurați.
Rezultate și în alte boli
Echipa a testat combinația și pe modele de șoareci cu alte două afecțiuni. În cazul sindromului Leigh, o boală rară care afectează producerea energiei în celule, tratamentul a crescut durata mediană de viață de la 62 la 158 de zile.
Într-un model de ataxie Friedreich, o afecțiune care afectează mișcarea și coordonarea, combinația a oprit deteriorarea ulterioară, fără să inverseze problemele deja existente.
Cercetătorii au urmărit și un posibil efect advers al expunerii prelungite la niveluri reduse de oxigen: hipertensiunea pulmonară. După șase săptămâni de tratament, nu au observat o creștere a unui indicator cardiac asociat acestui risc la șoarecii sănătoși.
Autorii avertizează însă că reducerea oxigenului poate fi periculoasă și că siguranța unei asemenea terapii trebuie evaluată cu atenție. Toate rezultatele sunt, deocamdată, preclinice, obținute pe modele animale. Sunt necesare cercetări suplimentare înainte ca metoda să poată fi testată la oameni.
