Un alt vaccin anti-COVID a fost autorizat în Europa - este unul clasic, cum se fac de zeci de ani

Un alt vaccin anti-COVID a fost autorizat în Europa - este unul clasic, cum se fac de zeci de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat joi autorizarea vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de compania farmaceutică franco-austriacă Valneva pentru piaţa europeană.

Acest vaccin ar trebui aprobat într-o primă fază doar pentru persoanele cu vârste cuprinse în intervalul 18-50 de ani, întrucât deocamdată există prea puţine date medicale despre efectele pe care serul le produse la persoanele de peste 50 de ani, au precizat reprezentanţii EMA.

Comisia Europeană va trebui să autorizeze la rândul ei noul vaccin, însă această procedură este considerată în general o simplă formalitate.

Vaccinul Valneva va deveni astfel cel de-al şaselea ser anti-COVID-19 autorizat în Uniunea Europeană.

„După o evaluare amănunţită, comitetul pentru medicamente de uz uman din cadrul EMA a ajuns, prin consens, la concluzia că datele asociate acestui vaccin sunt robuste şi întrunesc criteriile europene de eficacitate, siguranţă şi calitate”, a anunţat EMA într-un comunicat.

Experţii europeni au examinat datele furnizate de studii şi teste clinice realizate cu acest vaccin începând din decembrie 2021, iar serul Valneva a fost deja autorizat în Marea Britanie în luna aprilie.

Vaccinul Valneva se administrează în două doze şi conţine virusuri inactivate, care nu pot cauza o infecţie şi o boală, însă declanşează formarea de anticorpi neutralizanţi.

Potrivit EMA, experţii europeni încă nu au putut să determine eficacitatea acestui vaccin împotriva variantei Omicron.

Cele mai comune efecte secundare ce au fost observate sunt sensibilitate şi durere în zona vaccinării, oboseală, dureri de cap, dureri musculare, ameţeli şi vărsături.

Potrivit Reuters, vaccinul Valneva foloseşte o tehnologie care este folosită deja de mai multe decenii în vaccinuri create împotriva poliomielitei, gripei sezoniere şi hepatitei.

ADVERTISING

Compania franco-austriacă doreşte să se adreseze astfel persoanelor care au refuzat să se vaccineze până acum cu seruri bazate pe ARN mesager sau pe alte tehnologii noi.

Conform AFP, Valneva s-a confruntat cu mai multe probleme din cauza acestui vaccin: în septembrie 2021, Guvernul Marii Britanii, care plasase o comandă de 100 de milioane de doze, a decis să rezilieze acel contract, provocând scăderea acţiunilor companiei la bursă.

În mai, a venit rândul UE, cu care Valneva încheiase un acord pentru 60 de milioane de doze până la sfârşitul anului 2023, să anunţe că intenţionează să rezilieze acea comandă, în contextul unei producţii mondiale importante de vaccinuri anti-COVID-19.

Valneva a propus atunci un plan pentru a încerca să remedieze situaţia într-o manieră acceptabilă şi asupra căruia Comisia Europeană urmează să se pronunţe. Vinerea trecută, Valneva a cerut mai multe comenzi din partea ţărilor europene pentru ca acest contract să poată fi menţinut.

Alte cinci vaccinuri anti-COVID-19 au fost autorizate deja în Uniunea Europeană: vaccinurile cu ARN mesager dezvoltate de alianţa americano-germană Pfizer-BioNTech şi de compania americană Moderna, cele cu vector viral produse de grupul anglo-suedez AstraZeneca şi de rivalul său american Johnson & Johnson, precum şi vaccinul Novavax, bazat pe proteine recombinate.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇