Tătaru spune că poate să aloce și toate cele 4.000 de locuri la ATI doar pentru COVID, dar că nu asta e soluția: Recensământul paturilor nu este o metodă de prevenţie

Tătaru spune că poate să aloce și toate cele 4.000 de locuri la ATI doar pentru COVID, dar că nu asta e soluția: Recensământul paturilor nu este o metodă de prevenţie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat duminică, la Iaşi, că nu trebuie să ne gândim câte paturi la ATI mai există, ci cum facem să menţinem numărul pacienţilor Covid la ATI constant, apoi să scădem în perioada următoare.

Nelu Tătaru a afirmat, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că în prezent sunt peste o mie de pacienţi cu Covid internaţi la Terapie Intensivă şi că în total în ţară există 1.300 de paturi Covid la ATI, cu posibilitate de extindere în următoarele două săptămâni la 1.500-1.600.

ADVERTISING

”Putem extinde chiar până la 4.000 de paturi câte are toată terapia intensivă, dar aici intră şi paturile non-Covid. Nu cred că ar trebui să gândim câte paturi la ATI avem disponibile, ci ce facem să rămânem la acest număr de cazuri grave şi apoi să începem să scădem în perioada imediat următoare. Recensământul paturilor nu este o metodă de prevenţie”, a spus ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

ADVERTISING

El consideră că va exista în continuare o creştere a numărului de îmbolnăviri, dar că autorităţile speră ca această creştere să fie una scăzută, în condiţiile în care avem nişte restricţii care intră de luni în vigoare.

Ministrul Sănătăţii s-a aflat duminică la Iaşi, iar la prânz a făcut o vizită la spitalul mobil de le Leţcani, pentru a evalua această unitate medicală.

ADVERTISING

”Am venit la Iaşi să fac o evaluare a potenţialului spitalului modular pentru perioada care urmează. În prezent spitalul tratează 37 de pacienţi cu simptomatologie medie şi patru pacienţi în Terapie Intensivă, între care unul intubat. Capacitatea în prezent în acest spital este de şase paturi la ATI şi alte şase operaţionabile săptămâna viitoare”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Citește articolele zilei, pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇