Tot mai multe cercetări arată că atunci când dormim bine, în corpul nostru se întâmplă doar lucruri bune. În schimb, când somnul nu e de calitate sau e insuficient, apar tot felul de efecte secundare, problemele de sănătate fiind doar o parte dintre acestea. Asta, pentru că lipsa somnului nu ne afectează doar sănătatea. Și nu au de suferit doar adulții, ci și cei tineri.
Într-un studiu recent, cercetătorii și-au propus să vadă în ce fel somnul afectează notele de la facultate ale studenților și nu mică le-a fost mirarea când au văzut că a dormi chiar și câteva minute în plus face ca notele să fie mai mari.
„Privarea de somn este extrem de frecventă în rândul tinerilor adulți, însă universitățile s-au chinuit să găsească modalități accesibile de a îmbunătăți performanța studenților”, explică Osea Giuntella, de la Universitatea din Pittsburgh.
„Din câte știm, acesta este primul experiment pe teren care demonstrează că îmbunătățirea somnului îmbunătățește și performanța academică”, a mai spus omul de știință.
În cadrul cercetării, subiecți au fost un grup de 1.149 de studenți. La început, aceștia dormeau în medie doar 6,6 ore pe noapte, în unele nopți – 29% din total - odihnindu-se mai puțin de 6 ore într-un interval de 24 de ore.
În etapa de intervenție, toți studenții au primit dispozitive de monitorizare a sănătății (pentru a le fi urmărit somnul) și au fost împărțiți aleatoriu în două grupuri.
Primul a fost grupul de tratament, încurajat să doarmă cel puțin 7 ore în nopțile din timpul săptămânii. Studenții au primit memento-uri personalizate pentru ora de culcare și li s-a oferit un mic stimulent financiar (4,75 dolari pe noapte timp de patru săptămâni) dacă își atingeau obiectivul nocturn de somn.
Grupul de control, prin contrast, a purtat doar dispozitivele, fără a primi instrucțiuni sau recompense pentru a-și modifica obiceiurile de somn.
Cercetătorii au vrut să afle dacă o intervenție comportamentală simplă poate ajuta la dezvoltarea unor obiceiuri de somn mai sănătoase și dacă îmbunătățirea somnului duce într-adevăr la rezultate educaționale mai bune.
În timpul intervenției, studenții din grupul de tratament au sfârșit prin a dormi mai mult. S-a înregistrat o creștere cu 26% a numărului de nopți în care studenții au atins obiectivul de 7 ore, durata totală a somnului crescând în medie cu 19 minute în plus pe noapte.
Chiar și după încheierea intervenției, acești studenți au continuat să doarmă mai mult decât la început, deși efectul s-a diminuat la doar 8 minute de somn în plus odată ce recompensele și memento-urile au încetat.
Modelul ar putea fi aplicat în universități, școli sau chiar la locurile de muncă
Cea mai importantă descoperire a apărut atunci când datele experimentale au fost asociate cu situațiile școlare ale studenților. Rezultatele au arătat că studenții din grupul de intervenție și-au îmbunătățit performanța medie la cursuri cu 0,075 până la 0,089 puncte în semestrul respectiv, un efect persistent de o magnitudine similară fiind observat și în semestrul următor, scrie Science Alert.
Deși efectele sunt relativ modeste, faptul că experimentul a demonstrat o îmbunătățire a performanței academice este o descoperire extrem de promițătoare. Mai mult, cercetătorii subliniază că aceste creșteri ale mediilor au fost comparabile sau chiar au depășit progresele academice aduse de programele de stimulente financiare de tip bursă, însă la o fracțiune din costurile acestora.
„Ceea ce mă entuziasmează cel mai mult este că acestea sunt intervenții relativ simple, care ar putea fi adaptate și testate în multe contexte diferite”, a concluzionat Giuntella, menționând că modelul ar putea fi aplicat nu doar în universități, ci și în școli sau la locurile de muncă.
