Computerul Tomograf, aparatul cu ajutorul căruia se realizează investigaţiile imagistice pentru depistarea gradului de infecţie cu SARS-CoV-2 la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, nu mai poate fi folosit, după ce a apărut o defecţiune.
Pe baza rezultatelor scanărilor CT se poate observa cât este de puternică afectarea pulmonară a pacientului, ceea ce duce la clasificarea în formă medie sau severă a bolii.
"Am atras atenţia încă de la începutul lunii ianuarie că CT-ul pe care l-am folosit la capacitate maximă în toată această perioadă poate să cedeze în orice moment. De la lună la lună, numărul investigaţiilor imagistice a crescut exponenţial.
Doar în ultimele şase luni am făcut aproape 10.000 de scanări unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. De peste 1.000 de ori mai multe decât în perioada similară din 2019.
Acestora li se adaugă alte câteva mii de investigaţii făcute pacienţilor cu alte afecţiuni pulmonare. Din păcate, de ce ne era frică nu am scăpat. Una dintre componentele esenţiale ale aparatului s-a consumat şi trebuie înlocuită. Este vorba de tubul de raze fără de care CT-ul nu poate funcţiona", a declarat dr. Diana Manolescu, director medical la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara.
Înlocuirea piese ar putea dura o săptămână
Intervenţia pentru înlocuirea piesei poate dura chiar şi o săptămână, timp în care aparatul nu poate fi folosit.
"Nu mai putem să îi evaluăm imagistic pe pacienţii care vin în triaj. Şi pe parcursul unei săptămâni, cât va dura cel mai probabil înlocuirea piesei, vorbim de câteva sute de oameni care au nevoie de ajutorul nostru.
Am luat legătura cu Spitalul Judeţean Timişoara şi cu Spitalul Municipal, două unităţi sanitare care au CT-uri funcţionale, şi le-am cerut să ne ajute, să îşi mobilizeze echipele să realizeze aceste investigaţii imagistice.
Sunt convins că, aşa cum am sărit şi noi în ajutorul lor, cand ne-au solicitat, o vor face şi ei de data asta. Din păcate, ambulanţele care veneau pentru triaj la noi vor trebui acum să meargă la celelalte două unităţi sanitare din oraş, iar presiunea pe serviciile de urgenţă va creşte foarte mult", a declarat prof dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara.
Au fost informate autoritățile locale
Joi dimineaţa, conducerea Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" Timişoara a trimis un memoriu atât Prefecturii Timiş, cât şi Primăriei Timişoara, Consiliului Judeţean Timiş, dar şi Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, în care a fost explicată situaţia din unitatea sanitară aflată în linia întâi a luptei împotriva COVID-19.
"Încercăm încă o dată să convingem autorităţile locale şi centrale că, în condiţiile actuale, cu volumul de muncă pe care îl avem zilnic, cu un program de funcţionare continuă de 12 ore a aparatului, riscăm, după repararea lui, să intram, din nou, după câteva săptămâni, în colaps. De aceea, un al doilea aparat, un back-up, ar face ca investigaţiile de natură imagistică să continue.
Avem nevoie de un al doilea CT, aşa cum au şi celelalte două unităţi sanitare mari din oraş, şi asta cu atât mai mult cu cât numărul de scanări făcute în ultimul an la Victor Babeş depăşeşte cu mult ceea ce s-a realizat în cele doua spitale luate împreună în ceea ce priveşte pacienţii Covid 19”, a explicat dr. Diana Manolescu.
Computerul Tomograf de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Doctor Victor Babeş" Timişoara a fost achiziţionat în 2018.