Mutaţii ale noului coronavirus SARS-CoV-2 par să aibă loc în Siberia, a anunţat marţi directorul Serviciului federal de protecţia drepturilor consumatorilor şi stării de bine a omului în Rusia (Rospotrebnadzor) Ana Popova.
”Observăm anumite evoluţii (…) în Siberia, care ne permit să credem că în această regiune se formează propria versiune (SARS-CoV-2) prin mutaţii specifice”, a anunţat Popova, citată de agenţiile ruse de presă, relatează Reuters.
Acest lucru nu face virusul mai periculos, dă ea asigurări, fără să facă precizări cu privire la implicaţiile acestor mutaţii în privinţa contagiunii şi mortalităţii.
Un studiu publicat în septembrie în Statele Unite arată că puţine elemente permit să se conchidă că mutaţii ale SARS-CoV-2 l-ar face mai mortal.
Gravitatea bolii pacienţilor cu Covid-19 depinde în mare măsură de patologii anterioare şi de caracteristici genetice, atăta acest studiu.
Testele clinice ale unui al doilea vaccin rus - dezvoltat de Institutul Vector din Siberia - şi denumit EpiVacCorona continuă, a anunţat Ana Popova.
Mutaţiile SARS-CoV-2 nu pot avea vreun efect asupra eficienţei acestui vaccin, a anunţat la rândul său directorul Institutului, Rinat Maksiutov, citat de agenţia rusă de presă RIA Novosti.
Rusia a anunţat marţi un număr record de morţi din cauza covid-19 - 422 într-o zi.
Bilanţul total al pandemiei în Rusia a crescut la 33.931 de morţi din cauza Covid-19 şi se apropie de două milioane de contaminări.