Rata de infectare urcă accelerat la Bucureşti, până la 4,95 la mie

Rata de infectare urcă accelerat la Bucureşti, până la 4,95 la mie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rata de infectare cu Covid a urcat, luni, până la 4,95 la mie, în Capitală.

Iată şi incidenţa pe sectoare, potrivit datelor de la Guvern:

Sectorul 1- 6,16
Sectorul 2 - 6,03
Sectorul 3 - 3,94
Sectorul 4 - 4,74
Sectorul 5 - 4,72
Sectorul 6- 4,90

Bucureștiul este oficial în scenariul roșu din noaptea de vineri spre sâmbătă, când incidența ajunsese deja la 4,1 (de 3 la mie am trecut miercuri, însă decizia oficială a întârziat). Certificatul COVID a devenit astfel obligatoriu pentru toţi cei peste 12 ani, dacă vor să participe la anumite activităţi.

ADVERTISING

Apoi, duminică, s-au adoptat noi măsuri de către Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă, impuse în Capitală începând de luni, după ce incidența cazurilor de Covid ajunsese ieri la 4,35 la mie. Noile restricţii le găsiţi aici.

În acest ritm de creştere accelerată, rata de infectare riscă să treacă în scurt timp de 6 la mie în Bucureşti, ceea ce înseamnă că şcolile se închid, iar locuitorilor nevaccinaţi li se impune carantina de noapte. Carantina de noapte se aplică doar în weekend. În plus, magazinele se închid tot în weekend la ora 18:00.

ADVERTISING

Iată cele mai recente restricţii anunţate de autorităţi pentru localităţile care trec de incidenţa de 6 la mie.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇