Iar nu mai e niciun pat liber la ATI în Bucureşti. În ţară mai sunt doar 10

Iar nu mai e niciun pat liber la ATI în Bucureşti. În ţară mai sunt doar 10
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Doar 10 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19 sunt libere la nivel naţional, iar în Bucureşti nu mai este niciunul, anunţă duminică Grupul pentru Comunicare Strategică.

”La nivel naţional, există 1.273 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19.

De asemenea, 1.220 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.

În Bucureşti sunt avizate de DSP 266 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

La nivel naţional sunt libere 10 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, iar în Bucureşti nu sunt paturi libere la acest moment”, sunt informaţiile oficiale.

ADVERTISING

Iată ce paturi ATI mai sunt libere şi destinate pacienţilor de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2: Ialomița -1, Sibiu - 3, Vrancea - 6.

Pentru a vedea evoluţia rapidă a internărilor, iată şi situaţia de ieri referitoare la paturile ATI: mai erau 12 locuri libere, din care 3 în Bucureşti.

Citeşte şi:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇