Prima ţară care autorizează vaccinarea populației cu Johnson & Johnson

Prima ţară care autorizează vaccinarea populației cu Johnson & Johnson
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vaccinul cu o singură doză al Johnson & Johnson pentru uz de urgenţă a fost aprobat în premieră mondială într-o țară care se mândrește cu una din cele mai ridicate rate de vaccinare.

Este vorba despre Bahrain, un regatul insular de pe coasta Arabiei Saudite, care a anunţat că va furniza doze de vaccin J&J celor mai vulnerabili, inclusiv adulţilor în vârstă şi a celor cu condiţii cronice, fără să specifice când, potrivit AP.

ADVERTISING

Anunţul vine la doar o zi după după ce autorităţile de reglementare americane au indicat că doza este sigură şi oferă o protecţie puternică (85%) împotriva Covid şi este eficient 66% în prevenirea infecţiilor moderate până la severe.

Nu este clar când vor fi livrare dozele ţării, care deja administrează vaccinuri de la Sinopharm, Pfizer-BioNtech şi Oxford-AstraZeneca, precum şi Sputnik V celor 2 milioane de rezidenţi.

ADVERTISING

Africa de Sud a început administrarea vaccinului J&J pentru personalul medical pe când era încă în teste. Ţara în care varianta virusului creează un nou val de infecţii, a trecut la vaccinul J&J de la AstraZeneca după un studiu care a sugerat că nu a reuşit să prevină îmbolnăvirea cu Covid cauzată de varianta mai contagioasă. 

Micul stat Bahrain a înregistrat 119.858 de infecţii cu coronavirus şi 437 decese. Se mândreşte cu cele mai rapide rate de vaccinare din lume, aproape 17% din populaţie primind cel puţin o doză. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇