Peste un milion de persoane din Israel au primit deja ambele doze de vaccin antiCovid. S-a început imunizarea adolescenţilor

Peste un milion de persoane din Israel au primit deja ambele doze de vaccin antiCovid. S-a început imunizarea adolescenţilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Peste un milion de persoane din Israel au primit ambele doze de vaccin împotriva COVID-19, reprezentând mai mult de 10% din populaţia ţării cu 9,2 milioane de locuitori, a declarat luni ministrul Sănătăţii, Yuli Edelstein.

Aproape 2,6 milioane de persoane – mai mult de un sfert din populaţia ţării – au primit prima doză de vaccin, a anunţat ministrul Edelstein pe Twitter.

Lider mondial la vaccinare

Conform site-ului „Our World in Data”, Israelul este liderul mondial ceea ce priveşte numărul de persoane vaccinate la 100 de locuitori, urmat de Emiratele Arabe Unite şi Marea Britanie, relatează dpa.

Sâmbătă, Israelul a devenit una dintre primele ţări din lume care a început vaccinarea adolescenţilor împotriva COVID-19.

Deşi dispune de una dintre cele mai rapide campanii de vaccinare, Israel încearcă încă să reducă numărul infectărilor cu coronavirus, chiar şi după aproape o lună de lockdown la nivel naţional.

Cabinetul premierului israelian Benjamin Netanyahu a votat, duminică, suspendarea traficului aerian internaţional de pasageri, măsură luată pentru a preveni intrarea în ţară a unor persoane infectate cu variantele mai contagioase ale coronavirusului SARS-CoV-2 descoperite recent.

ADVERTISING

Măsura urmează să intre în vigoare luni la miezul nopţii şi este valabilă până la sfârşitul lunii ianuarie.

Şefa serviciilor de sănătate publică, Sharon Elrai-Price, a declarat însă luni, în timpul unei reuniuni parlamentare, că măsura ar trebui prelungită cu cel puţin o lună "pentru a permite înregistrarea de progrese în campania de vaccinare".

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇