Omega-3 şi vitamina D pot reduce riscul de a contracta Covid. Usturoiul nu

Omega-3 şi vitamina D pot reduce riscul de a contracta Covid. Usturoiul nu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Administrarea de multivitamine, probiotice, Omega-3 sau suplimente precum vitamina D poate contribui la diminuarea riscului infectării cu SARS-CoV-2, mai ales în rândul femeilor.

În schimb, suplimente precum vitamina C, zincul sau usturoiul nu au contribuit la o scădere a riscului de COVID-19, potrivit unui studiu publicat în revista British Medical Journal Nutrition Prevention & Health (BMJ).

De la declanşarea pandemiei în 2020, potrivit experţilor de la Imperial College din Londra, s-a pus accentul pe avantajele suplimentelor de vitamine pentru a evita şi a trata COVID-19.

ADVERTISING

Suplimentele dietetice pot contribui la menţinerea unui sistem imunitar sănătos, însă nu se ştia dacă suplimentele specifice pot fi asociate unui risc mai scăzut de contagiere cu noul coronavirus.

Pentru a stabili o legătură, cercetătorii de la Imperial College din Londra au recurs la utilizatorii aplicaţiei COVID-19 Symptom Study pentru a afla dacă cei care luau suplimente au fost mai puţin expuşi contractării acestei boli infecţioase.

Aplicaţia a fost lansată în Marea Britanie, SUA şi Suedia în martie 2020 pentru a obţine date privind evoluţia pandemiei.

ADVERTISING

Iniţial, a fost înregistrat locul, vârsta şi factorii de risc asupra sănătăţii utilizatorilor, însă ulterior acestora li s-au cerut informaţii actualizate zilnic despre simptome, rezultatele la testele PCR sau asistenţa medicală.

Pentru acest studiu, cercetătorii au analizat informaţiile furnizate de 372.720 de utilizatori ai aplicaţiei din Marea Britanie referitoare la utilizarea regulată a suplimentelor dietetice în lunile mai, iunie şi iulie 2020 (primul val al pandemiei) şi la rezultatele pozitive la testelor PCR pentru coronavirus.

ADVERTISING

Între lunile mai şi iulie, 175.652 de utilizatori din Marea Britanie au luat în mod regulat suplimente dietetice, în timp ce 197.068 nu au luat. Aproximativ doua treimi (67%) dintre aceştia erau femei. În total, 23.521 de persoane au avut rezultate pozitive la SARS-CoV-2, în timp ce testele pentru 349.199 au fost negative.

Prin urmare, consumul de probiotice, Omega-3, multivitamine sau de vitamina D a fost asociat unui risc mai scăzut de infecţie cu SARS-CoV-2.

Analizând date precum vârsta, sexul şi greutatea, cercetătorii au constatat că protecţia oferită de probiotice, Omega-3, multivitamine şi vitamina D a fost observată mai ales la femei, indiferent de vârstă sau de greutate, însă nu la fel de clar şi în cazul bărbaţilor.

Vezi şi:

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇