O bacterie periculoasă face ravagii în Polonia, unde a ucis deja 5 oameni. Care sunt simptomele și cum se transmite

O bacterie periculoasă face ravagii în Polonia, unde a ucis deja 5 oameni. Care sunt simptomele și cum se transmite
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un focar de legioneloză în oraşul Rzeszow din sudul Poloniei, aflat în apropierea graniţei cu Ucraina, a ucis până acum cinci persoane.

Autorităţile se străduiesc să găsească sursa infecţiei bacteriene, despre care cred că se află în alimentarea cu apă, relatează Reuters.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cea mai frecventă formă de transmitere a bacteriei este inhalarea aerosolilor contaminaţi care se produc în momentul unor jeturi de apă sau vapori din surse de apă contaminate.

Legioneloza sau boala legionarilor, cauzată de bacteria legionella, poate duce la o formă severă de pneumonie.

ADVERTISING

Bacteria a fost depistată în cazul a 76 de pacienţi internaţi în Rzeszow şi în zona înconjurătoare, a relatat joi PAP.

Primarul din Rzeszow, Konrad Fijolek, a declarat că autorităţile testează mostre de apă pentru legionella şi că rezultatele vor fi cunoscute luni.

Între timp, oraşul Rzeszow, aflat la mai puţin de 200 de kilometri de oraşul Liov din vestul Ucrainei, a crescut la maximum nivelurile de clor, raze UV şi ozon folosite pentru tratarea apei. Sistemul de apă va fi, de asemenea, filtrat şi dezinfectat, a precizat Fijolek.

ADVERTISING

Ministerul Sănătăţii a declarat, joi dimineaţa, că a fost formată o echipă de criză sub conducerea ministrului Sănătăţii, Katarzyna Sojka, pentru a analiza epidemia.

Rzeszow este o destinaţie unde poposesc numeroşi oficiali străini care călătoresc spre sau dinspre Ucraina, în special cu trenul.

Care sunt simptomele

Potrivit Centrului European pentru Controlul Bolilor, rata de deces în rândul pacienţilor care fac boala legionarilor este de aproximativ 5-10 %. Nu toate persoanele expuse la legionella dezvoltă boala, riscul de a se îmbolnăvi din cauza bacteriei legionella fiind mai mare în cazul celor cu boli subiacente, al fumătorilor şi al persoanelor în vârstă.

ADVERTISING

Simptomele debutează în general între a doua şi a zecea zi de la infectare, însă, în cazuri rare, pot trece şi trei săptămâni până la apariţia lor.

Printre primele simptome se numără de obicei febra, frisoanele, durerile de cap şi durerile musculare, urmate de o tuse seacă şi de dificultăţi de respiraţie care pot avansa rapid spre pneumonie severă.

În jur de o treime din pacienţi au şi diaree sau vomă, iar la aproximativ jumătate din pacienţi apar stări de confuzie sau delir.

Majoritatea pacienţilor trebuie să fie spitalizaţi şi trataţi cu antibiotice adecvate. Pentru diagnosticare trebuie realizate teste de laborator specifice. 

Există risc de infecţie oriunde se pot crea picături fine de apă (aerosoli), de exemplu la:

• duşuri şi robinete,

• unităţi spa/căzi cu bule de aer,

• turnuri de răcire şi condensatoare prin evaporare utilizate pentru aerul condiţionat,

• fântâni ornamentale, în special cele instalate în interior,

• vitrine frigorifice cu sistem de umidificare şi alte dispozitive cu pulverizare fină,

• sistemele de irigare cu care sunt prevăzute furtunurile de grădină utilizate pentru udarea plantelor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇