Nu se poate fără coadă la Bucureşti! Persoanele vulnerabile au aşteptat în frig doza 3, deşi aveau programare (Video)

Nu se poate fără coadă la Bucureşti! Persoanele vulnerabile au aşteptat în frig doza 3, deşi aveau programare (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva Covid a debutat, marți, în România în stilul în care s-a derulat până acum întreaga campanie, una dintre cele mai slabe din Europa: politicienii (esențiali) s-au băgat în față, iar cetățenii din categoriile de risc au ajuns tot la coadă, chiar dacă au stat noaptea să se programeze prin intermediul platformei de vaccinare.

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila (48 de ani), dar și colegul său de partid Kelemen Hunor (53 de ani) sunt numai doi dintre politicienii care s-au vaccinat cu doza a treia de la primele ore ale dimineții, în același timp cu personalul medical din prima linie și cu persoanele aflate în categoria de risc maxim, care ar fi trebuit să aibă prioritate la vaccinare, de la prima doză până la doza booster.

ADVERTISING

Dacă medicii s-au vaccinat în spitalele în care lucrează - la ”Matei Balș” a venit personal col. Valeriu Gheorghiță să-l vaccineze pe Streinu-Cercel - cetățenii simpli au venit la centrele de vaccinare fără programare, așa cum au fost instruiți, iar astfel s-a creat aglomerație.

mi_067INQUAM_Photos_Octav_Ganea-1
Inquam Photos / Octav Ganea

Mai mult, cei care au stat în noptea de luni spre marți să se programeze prin platforma informatică pusă la dispoziție în ultimul moment - abia luni seară s-a anunțat că se va putea - s-au trezit că și-au făcut programare degeaba, pentru că au ajuns la coadă împreună cu cei care nu aveau programare.

ADVERTISING

La marele centru de vaccinare de la Circul Metropolitan din București, de exemplu, la ora 11:00 s-au întâlnit la coadă o mulțime de persoane, care au fost nevoite să aștepte afară, în frig, să le vină rândul. Asta deși vorbim de un centru cu o capacitate zilnică de vaccinare de 672 persoane, iar prin platforma de vaccinare erau disponibile doar 200 și ceva de doze booster pentru ziua de marți.

Deși inițial cei de la pază au transmis răstit că e vorba de programări, conform surselor noastre de la fața locului, s-a dovedit rapid că la coadă stăteau, de fapt, cei cu programare împreună cu mulți alții fără programare. S-a decis, până la urmă, să intre alternativ câte unul cu programare și unul fără programare, ca să nu existe discuții.

ADVERTISING

Între timp, Bucureștiul se apropie rapid de o rată de infectare de 6 cazuri la mia de locuitori. De fapt, în Sectorul 2, unde se află și centrul de vaccinare de la Circ, incidența raportată marți a fost 6,66 la mia de locuitori. Iar afară erau cam 15 grade, înainte de prânz.

O zi perfectă pentru stat la coadă la vaccin!

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇