Încă doi copii din România sunt suspecţi de misterioasa hepatită

Încă doi copii din România sunt suspecţi de misterioasa hepatită
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Alte două cazuri de suspiciune de hepatită de origine necunoscută au fost raportate în România, în județul Sibiu.

„Au fost raportate două cazuri de hepatită de cauză necunoscută, la copii. Primul în 19.04 la un băiat de 16 ani, internat la Pediatrie și al doilea în 26.04, la o fetiță de 10 ani, în prezent externată”, a spus, pentru Ora de Sibiu, Simona Berariu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu.

Băiatul este din Buzd (comuna Brateiu), iar fetița este din Șura Mare.

Joi, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii (MS) au declarat că medicii au suspiciuni de hepatită de cauză necunoscută în cazul a alți doi copii, unul în vârstă de 8 luni şi celălalt de 10 ani, fiind aşteptate rezultatele ultimelor analize.

ADVERTISING

Primul caz de acest gen din România este cel al unei fetiţe de 5 ani. Aceasta a fost internată la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală în 4 aprilie. Copilul a ajuns la camera de gardă a unităţii sanitare cu vărsături, dureri abdominale, icter.

Mama fetiţei de 5 ani a fost evaluată, joi, la Spitalul Fundeni de către echipa profesorului Braşoveanu, pentru un eventual transplant de ficat. Cel mai probabil, în cazul fetiţei este vorba despre o boală Wilson, în care nu se asimilează cuprul la nivelul ficatului, se depune în sistemul nervos central.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇