Demis după incendiul de la Constanța, fostul șef al ANMCS spune că premierul însuși a suspendat vizitele de evaluare din spitale în 15 aprilie 2021

Demis după incendiul de la Constanța, fostul șef al ANMCS spune că premierul însuși a suspendat vizitele de evaluare din spitale în 15 aprilie 2021
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Medicul Vlad-Teodor Berbecar afirmă că a aflat de la televizor că a fost demis de premierul Florin Cîţu din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, pe motiv că de la numirea sa nu au mai avut loc evaluări ale spitalelor.

Berbecar a fost demis vineri de premierul Cîțu după incendiul de la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, în condițiile în care spitalul respectiv ține de primărie, iar primarul Vergil Chițac a spus că cei de la spital au primit tot ce aveau nevoie.

"Poate Florin Cîţu nu ştie, dar în cadrul întregului proces de evaluare şi acreditare a unităţilor sanitare cu paturi sunt suspendate vizitele de evaluare pe durata stării de alertă (...) Practic, Florin Cîţu a suspendat vizitele de evaluare din spitale în 15 aprilie 2021, cu o lună de zile înainte ca eu să fiu numit în funcţie", susţine Berbecar.

ADVERTISING

El arată că ANMCS şi-a continuat activitatea prin vizite de monitorizare tematică, fiind incluşi "unii indicatori meniţi să diminueze riscurile care pot apărea în actualul context pandemic".

"Premierul Florin Cîţu avea nevoie de un nou ţap ispăşitor pentru incendiul de la Spitalul din Constanţa şi eram ultimul om propus de USR PLUS într-o instituţie publică din subordinea Guvernului", consideră el.

Potrivit lui Berbecar, chiar şi în această situaţie, activitatea de acreditare a continuat, "dovadă fiind ordinele cu unităţile sanitare cu paturi încadrate în categorii de acreditare, care au fost publicate lunar în Monitorul Oficial, inclusiv în luna septembrie".

ADVERTISING

"Chiar dacă se decisese cu ceva timp în urmă suspendarea vizitelor de evaluare, din cauza faptului că multe spitale şi-au schimbat structurile de funcţionare, transformându-se în spitale pentru pacienţii COVID, ANMCS-ul şi-a continuat activitatea prin mijloacele legale pe care le are la dispoziţie, anume vizite de monitorizare tematică. Astfel, în perioada februarie-iunie au fost vizitate 94 de unităţi sanitare din toată ţara, urmând ca din ianuarie să reînceapă un nou proces de monitorizare.

Printre temele de monitorizare tematică desfăşurate anul acesta s-a aflat şi siguranţa echipamentelor şi a instalaţiilor. În ciuda faptului că verificarea instalaţiilor de oxigen sau a instalaţiilor electrice nu intră în atribuţiile Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, în cadrul procesului de monitorizare tematică au fost incluşi şi unii indicatori meniţi să diminueze riscurile care pot apărea în actualul context pandemic", a susţinut el.

Am aflat de la televizor că am fost demis de premierul Florin Cîțu. Motivul oficial este că de la numirea în funcție nu...

Publicată de Vlad Berbecar pe Vineri, 1 octombrie 2021

Vlad Berbecar este medic şi co-fondator al Asociaţiei Caravana cu Medici, care organizează caravane medicale cu medici voluntari în diverse zone rurale din ţară pentru a acorda, în regim gratuit, consultaţii medicale de specialitate populaţiei locale cu o situaţie financiară precară sau care nu beneficiază în mod frecvent de servicii medicale.  

ADVERTISING

"Un profesionist, la fel ca Octavian Berceanu de la Garda de Mediu, a fost înlăturat dintr-o răzbunare politică", au susţinut reprezentanţii USR PLUS.  

Premierul Florin Cîţu a ieşit vineri, într-o declaraţie de presă la Palatul Victoria, după incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase de la Constanţa, în urma căruia 7 pacienţi şi-au pierdut viaţa. El a anunţat demiterea din funcţie a managerului Spitatului unde a avut loc incendiul şi a preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Managementul Calităţii în Spitale.

Află mai multe despre incendiul de la Constanța:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇