China se pregăteşte să vaccineze copiii de peste trei ani împotriva Covid

China se pregăteşte să vaccineze copiii de peste trei ani împotriva Covid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

China se pregăteşte să vaccineze împotriva coronavirusului copiii de peste trei ani, a anunţat marţi o companie farmaceutică, ceea ce ar face din această ţară prima din lume care va distribui vaccinuri copiilor atât de mici.

Gigantul asiatic, unde COVID-19 a apărut pentru prima dată la sfârşitul anului 2019, a administrat deja circa 800 de milioane de doze de vaccin, până acum doar adulţilor în vârstă de 18 ani sau peste, informează AFP.

Beijingul, care a eradicat practic epidemia de pe solul său din mai 2020, speră să vaccineze cel puţin 70% din populaţia sa până la sfârşitul anului, sau aproximativ un miliard de locuitori.

În acest context, un purtător de cuvânt al laboratorului Sinovac, care produce unul dintre cele trei vaccinuri autorizate în momentul de faţă în China, a declarat pentru AFP că serul său Coronavac, care necesită două doze, ar putea fi distribuit minorilor.

„Vaccinul Sinovac a fost aprobat în ultimele zile pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani”, a declarat el pentru AFP.

Purtătorul de cuvânt nu a precizat şi când ar putea fi administrate copiilor primele doze, de calendarul de vaccinare fiind responsabil Ministerul Sănătăţii.

Laboratorul şi-a finalizat studiile clinice pe copii şi adolescenţi, iar rezultatele acestora vor fi publicate în revista britanică The Lancet, a adăugat el.

Pe lângă Sinovac, China a aprobat până acum administrarea la adulţi a vaccinurilor produse de laboratoarele Sinopharm (două doze) şi Cansino Biologics (o doză).

Aceste laboratoare au iniţiat, de asemenea, studii clinice pe minori. În total, circa 20 de candidaţi chinezi la vaccin sunt în faza studiilor clinice, a declarat un responsabil din cadrul Ministerului Sănătăţii, Zheng Zhongwei.

Serurile produse de Sinovac şi Sinopharm au fost aprobate pentru utilizare la adulţi de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ambele sunt utilizate în mai multe ţări din întreaga lume.

ADVERTISING

Vezi şi:

În alte părţi ale lumii, Uniunea Europeană, Statele Unite şi Regatul Unit au aprobat utilizarea vaccinului Pfizer/BioNTech la copii începând cu vârsta de 12 ani.

Amintim că România a fost prima ţară UE, unde a început vaccinarea sub 16 ani, în data de 2 iunie.

Citeşte şi:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇