România a înregistrat un nou record de îmbolnăviri de coronavirus în 24 de ore, ceea ce se traduce într-o rată de infectare tot mai mare atât în București, cât și în tot mai multe județe.
Bucureștiul are joi un nou record absolut, cu 804 cazuri depistate în ultimele 24 de ore. Asta înseamnă și că rata de infectare a crescut până la 3,31 cazuri la 1.000 de locuitori.
Cifrele cresc rapid și în Alba, care, chiar dacă a intrat în scenariul roșu după Capitală, a reușit să o depășească, cu o incidență de 3,37 cazuri la 1.000 de locuitori.
Mai mult, începând de azi, și Clujul a intrat în scenariul roșu, cu o rată de infectare de 3,05, după ce ieri a avut un record zilnic de 343 de cazuri noi.
Aproape de pragul de 3 îmbolnăviri/mia de locuitori se află Harghita (2,97), dar și Sălajul (2,59), Vâlcea (2,36), Mureșul (2,29), Timișul (2,27), Brașovul (2,23) sau Bacăul (2,21).