Avertisment ONU: În timp ce 10 țări au administrat 75% din vaccinurile antiCovid, 130 de state nu au primit până acum nici măcar o doză

Avertisment ONU: În timp ce 10 țări au administrat 75% din vaccinurile antiCovid, 130 de state nu au primit până acum nici măcar o doză
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Secretarul general al ONU, António Guterres, a criticat modul nedrept în care sunt distribuite vaccinurile împotriva COVID-19 în lume. El arată că, în timp ce 10 țări au administrat 75% din vaccinuri, 130 de țări nu au primit până acum nici măcar o doză.

”La acest moment critic în care ne aflăm, distribuția echitabilă a vaccinurilor este cel mai mare test al moralității comunității globale”, a spus Guterres, la ședința de miercuri a Consiliului de Securitate al ONU, potrivit The Guardian.

ADVERTISING

Guterres a cerut un plan urgent care să-i pună la aceeași masă pe cei care pot asigura împărțirea corectă a vaccinurilor - cercetători, producători - cu cei care nu pot finanța efortul.

Apelul său s-a îndreptat în primul rând către marile puteri economice ale lumii, reunite în G20. Guterres spune că aceste țări ar trebui să organizeze un grup operativ care să coordoneze implementarea acestui plan și finațarea sa.

Bilanțul global al infectărilor cu Sars-CoV-2 a depășit 109 milioane, în timp ce al deceselor a trecut de 2,4 milioane.

ADVERTISING

Organizația Mondială a Sănătății înființase anul trecut programul COVAX, care ar fi trebuit să asigure vaccinuri țărilor sărace, însă acesta a eșuat momentan. OMS spune că în 2021 are nevoie de 5 miliarde de dolari pentru a face funcțional acest program.

Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a dat asigurări OMS că, odată cu readeziunea Statelor Unite, Administrația Biden se va implica activ în această problemă. Americanii spun că vor lucra cu partenerii din întreaga lume pentru a mări producția și capacitățile de livrare a vaccinurilor, inclusiv către ”țările marginalizate”.

ADVERTISING

China, care în primă fază a anunțat că va contribui la COVAX cu 10 milioane de doze de vaccin, a făcut apel la unitate și a cerut o reacție comună împotriva ”naționalismului adoptat în problema vaccinării”.

Până acum, China a donat vaccinuri către 53 de țări în curs de dezvoltare, printre care Somalia, Irak, Sudanul de Sud sau Palestina. Totodată, a exportat vaccinuri către 22 de state, având discuții cu alte 10.

Și India a făcut un apel similar cu al Chinei. Ministrul de Externe Subrahmanyam Jaishankar a spus că un vaccin produs în țara sa a primit autorizare în regim de urgență și alte 30 de seruri sunt în teste. India a anunțat că va dona 200.000 de doze pentru aproximativ 90.000 de angajați ai ONU implicați în misiunile de menținere a păcii în zonele fierbinți ale lumii.

Ambasadorul Rusiei la ONU a făcut opinie separată. El a spus că nu are mandat să achieseze la eforturile de a asigura acces echitabil la vaccinuri.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇