Andrei Baciu: La Maratonul vaccinării de la Bucureşti s-ar putea atinge ”borna” de 20.000 de oameni imunizaţi

Andrei Baciu: La Maratonul vaccinării de la Bucureşti s-ar putea atinge ”borna” de 20.000 de oameni imunizaţi

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a declarat că la Maratonul de la Bucureşti s-ar putea atinge „borna” de 20.000 de oameni vaccinaţi.

„Maratonul a fost un succes al campaniei de vaccinare. Vorbim de peste 18.000 de oameni care au fost deja vaccinaţi. Se mai aşteaptă un număr de oameni pe parcursul acestei nopţi.

Până mâine la 8 dimineaţa este programul. Se poate spune acest lucru (că se va depăşi borna de 20.000 de oameni vaccinaţi - n.r.). ", a afirmat Baciu, duminică seară, la Digi 24.

ADVERTISING

El a spus că se ia în calcul suplimentarea numărului de doze, dacă oamenii se prezintă în număr mare.

În ceea ce priveşte imunizarea copiilor împotriva COVID-19, Andrei Baciu a explicat că încă sunt studii în acest sens şi că este posibil ca în această vară vaccinurile pentru minori să fie autorizate.

”Sunt două companii: Pfizer şi Moderna. Pentru Pfizer persoanele între 12-16 ani sunt deja procedurile în evaluare. În momentul în care va primi autorizaţie, acesta poate fi utilizat. Sunt studii şi pentru copiii cu vârste mai mici începând cu 6 luni.

ADVERTISING

Ne trebuie o abordare specială, probabil va veni recomandarea în timpul verii, trebuie să fim pregătiţi pentru începutul şcolii. Noi suntem atenţi şi monitorizăm dinamica evenimentelor”, a mai declarat Baciu.

Maratoane de vaccinare sau evenimente de tip drive thru vor fi organizate în mai multe oraşe din ţară, acestea fiind apreciate de români.

18.000 persoane au fost vaccinate până la ora 20.00, la Maratonul de la București.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇