Agenţia Europeană a Medicamentului: Nu există niciun indiciu că vaccinarea cu AstraZeneca a cauzat evenimente trombotice

Agenţia Europeană a Medicamentului: Nu există niciun indiciu că vaccinarea cu AstraZeneca a cauzat evenimente trombotice

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a precizat, marți, că momentan nu există niciun indiciu potrivit căruia vaccinarea cu serul AstraZeneca a cauzat evenimente trombotice.

Emer Cooke, directorul executiv al EMA, a declarat că nu se poate ajunge la o concluzie până nu se va face o analiză amănunțită a datelor existente.

„Nu există niciun indiciu că vaccinarea a cauzat aceste afecțiuni, nu au apărut în studiile clinice și nu sunt enumerate ca efecte secundare ale acestui vaccin. Nu putem ajunge la o concluzie până nu vom face o analiză amănunțită”, a spus Cooke, potrivit The Guardian.

Directorul executiv al EMA a subliniat că studiile clinice realizate atât pe persoane vaccinate, cât și pe cele care au primit placebo au arătat un număr foarte mic de cazuri de cheaguri de sânge.

ADVERTISING

„Numărul evenimentelor tromboembolice în general la persoanele vaccinate pare să nu fie mai mare decât cel observat la populația generală”, a spus Emer Cooke.

Suntem în continuare ferm convinşi că avantajele vaccinului AstraZeneca în prevenţia covid-19, cu riscul asociat acestei (boli) de spitalizare şi deces, sunt mai importante decât riscul acestor efecte secundare”, a declarat Emer Cooke.

ADVERTISING

Comitetul de experți al Agenţiei Europene a Medicamentului investighează fiecare eveniment individual ca potențial efect advers al vaccinului. Joi se va reuni din nou pentru a stabili concluziile.

Totodată, Cooke a precizat că EMA examinează efectele ''indezirabile asociate tuturor vaccinurilor'' împotriva COVID-19.

România nu a suspendat vaccinarea

Comitetul de Coordonare a vaccinării a anunțat luni seara că România nu suspendă imunizarea cu serul de la AstraZeneca.

Ulterior, Valeriu Gheorghiţă a venit marți cu noi detalii despre decizia de a continua vaccinarea cu serul produs de AstraZeneca în ţara noastră, deși multe state au hotărât suspendarea.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, a fost cea mai grea decizie pe care autoritățile au fost nevoite să o ia, dar s-a hotărât continuarea vaccinării după ce EMA (Agenţia Europeană a Medicamentului) a precizat că beneficiile sunt mai mari decât riscurile.

”România a decis continuarea vaccinării cu AstraZeneca, este autorizat de EMA, beneficiile depășesc riscurile, se recomandă vaccinarea. EMA, OMS reevaluează toate datele azi, iar joi se așteaptă o clarificare. Noi am pus în balanță beneficiile vaccinării, sunt mii de oameni diagnosticați zi de zi.

A fost cea mai grea decizie pe care am fost nevoiți să o luăm, cea mai ușoară decizie ar fi fost să suspendăm și noi vaccinarea. Dar am decis să continuăm vaccinarea, ținând cont de beneficiile pe care le are. EMA a precizat clar că beneficiile sunt mari, iar noi dorim să luăm o decizie pe bază de dovezi”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță a ținut să precizeze că, potrivit analizei a 17 milioane de persoane vaccinate cu serul AstraZeneca, au existat 37 de evenimente trombotice.

Analiza pe 17 milioane de persoane vaccinate cu vaccin de la AstraZeneca a arătat un număr de 37 de evenimente trombo-embolice raportate, 15 evenimente de tromboză venoasă profundă și 22 de embolie pulmonară.

Înseamnă un caz de tromboză la un milion de persoane vaccinate, ceea ce este mult sub frecvența anticipată la nivel populațional în condiții bazale, la populație nevaccinată, în cazul în care aceste evenimente au o frecvență anuală cumulată de un caz la o mie de persoane”, a spus conchis medicul Valeriu Gheorghiță.

Citește și articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇