Viktor Orban la Băile Tușnad: A adunat liderii maghiari din toată lumea, a fost la meci și se pregătește de discursul care dă multora fiori

Viktor Orban la Băile Tușnad: A adunat liderii maghiari din toată lumea, a fost la meci și se pregătește de discursul care dă multora fiori
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Ungariei, Viktor Orban, însoțit de mai mulți miniștri, se află, în aceste zile, la Băile Tuşnad, unde participă, ca în fiecare an, la Școala de Vară. Anul acesta, tematica școlii este „Vremea păcii”. Sâmbătă, premierul Ungariei va susține tradiționalul discurs de la Școala de Vară de la Băile Tușnad, care de obicei generează controverse. Vineri, Viktor Orban a avut o întâlnire cu liderii organizaţiilor politice maghiare de peste graniţele Ungariei și a participat la un meci de fotbal din prima ligă a României, Sepsi OSK – U Craiova 1948.

Anul acesta s-au luat măsuri de securitate suplimentare, având în vedere că împreună cu premierul ungar au venit și ministrul Apărării, ministrul Justiției, Energiei, Agriculturii și alți oficiali de la Budapesta. La eveniment sunt detașate trupe SPP, SRI, de poliție și jandarmerie.

Circa 500 de programe au loc la Școala de Vară, în 30 de corturi amenajate de organizatori și la care participă circa 1.000 de invitați. Printre subiectele despre care se vorbește sunt alegerile de anul viitor din România, războiul din Ucraina, politica energetică, influenţa bisericii asupra comunităţii maghiare, educaţie, autonomie sau situaţia cimitirului de la Valea Uzului.

ADVERTISING

Ce a făcut vineri Viktor Orban

Vineri, Viktor Orbán şi vicepremierul Zsolt Semjén au participat la un prânz oficial cu liderii organizaţiilor politice maghiare de peste graniţele Ungariei, potrivit şeful biroului de presă al premierului ungar, citat de MTI.

Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii au fost discutate problemele strategice naţionale actuale.

Despre întâlnire a scris pe Facebook și liderul UDMR, Kelemen Hunoc: ”Este întotdeauna plăcut să ne întâlnim, să gândim împreună şi să discutăm problemele noastre comune”.

Tusványos egyik biztos pontja az a munkaebéd, amelyen Orbán Viktor meghívására vesznek részt a Kárpát-medencei magyar...

Publicată de Kelemen Hunor pe Vineri, 21 iulie 2023

La întâlnire au fost prezenţi Hunor Kelemen, preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), Krisztián Forró, preşedintele Partidului Comunităţii Maghiare (MKP) din Slovacia, István Pásztor, preşedintele Uniunii Maghiare din Voivodina (VMSZ), Róbert Jankovics, preşedintele Uniunii Democratice a Maghiarilor din Croaţia, Dusan Orban, preşedintele Comunităţii Naţionale Maghiare din Slovenia, János Nagy, secretarul de stat care conduce Oficiul Guvernamental al Prim-Ministrului Ungariei, Zsolt Németh, preşedintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului de la Budapesta, Kinga Gál, deputat în cadrul Parlamentului European şi vicepreşedinte al partidului Fidesz, respectiv Andrea Bocskor, deputat în Parlamentul European din partea Fidesz, originară din Ucraina Subcarpatică.

ADVERTISING

Viktor Orban și-a încheiat ziua la un meci de fotbal din prima ligă a României, Sepsi OSK - U Craiova 1948. A urmărit meciul din lojă, alături de patronul formației Sepsi, Laszlo Dioszegi. Această echipă este susținută puternic financiar de guvernul maghiar. În finalul primei reprize, Orban a putut vedea cum ambulanța intrată pe teren a avut reale probleme să părăsească arena deoarece targa pe care era transportat un jucător s-a stricat. Acesta a fost nevoit să se dea jos de pe targă și sa urce pe propriile picioare în ambulanță, deși era accidentat.

Megérkeztünk. 🇭🇺😎⚽️

Publicată de Orbán Viktor pe Vineri, 21 iulie 2023

Discursul de sâmbătă

Sâmbătă dimineața, de la 10:30, este așteptat discursul tradițional pe care Viktor Orban îl ține la Școala de Vară de la Băile Tușnad. Este de obicei un discurs care generează controverse, având tente naționaliste, anti-occidentale și uneori chiar rasiste.

ADVERTISING

Anul acesta, tema Școlii fiind ”Vremea păcii”, este de așteptat ca discursul liderului maghiar să aibă legătură cu războiul din Ucraina, poziția Ungariei în cadrul UE și NATO fiind bineștiută. Orban s-a pronunțat pentru ca UE și țările NATO să nu mai trimită arme Ucrainei, pentru a o forța să înceapă negocieri de pace cu Rusia, dar și contra acordării de ajutor financiar suplimentar de către UE.

Pentru ziua de sâmbătă au fost mobilizate forțe de securitate suplimentare, deoarece și-au anunțat prezența organizații românești care au mai participat și în anii trecuți, creând tensiuni. Chiar șeful CJ Harghita a cerut intervenţia Jandarmeriei pe perioada discursului pe care îl va ține Viktor Orban. Şi primarul din Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, le-a cerut participanţilor să fie toleranţi.

Sfidarea ministrului ungar al Apărării

Televiziunile de știri au surprins, vineri, și momentul în care ministrul ungar al Apărării sfidează presa din România prezentă la eveniment.

Kristóf Szalay-Bobrovniczk a participat, vineri, la Universitatea de vară de la Băile Tușnad la o dezbatere despre viitorul NATO. La finalul dezbaterilor, după ce a acordat, pe rând, interviuri pentru presa maghiară, după care, a fost rugat de presa din România să facă declarații despre temele discutate, dar și pe subiectul poziției Ungariei față de războiul din Ucraina.

Ministrul s-a întors spre consiliera sa și a întrebat “ar trebui?”, răspunsul a fost nu, întărit de o mișcare viguroasă a degetului, motiv pentru care Kristóf Szalay-Bobrovniczk s-a răsucit pe picioare și a întors spatele presei românești.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇