Victorie pentru Friedrich Merz. Confirmat cancelar al Germaniei, după un prim eșec istoric în Bundestag

Victorie pentru Friedrich Merz. Confirmat cancelar al Germaniei, după un prim eșec istoric în Bundestag
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Friedrich Merz a fost ales, marți, în funcția de cancelar al Germaniei, în urma celui de-al doilea tur de scrutin desfășurat în parlament (Bundestag), după ce a suferit o înfrângere istorică la primul vot.

Merz nu a reușit să obțină majoritatea necesară în primul tur – un fapt fără precedent în politica postbelică germană. El a primit doar 310 voturi, cu mult sub cele 328 de mandate deținute de coaliția sa, deși avea nevoie de cel puțin 316 voturi pentru a fi ales, aminteşte AP.

În al doilea tur, desfășurat la câteva ore distanță, Merz a obținut 325 de voturi, reușind astfel să treacă pragul necesar și să fie confirmat în funcție.

Victoria lui Merz marchează un moment cheie pentru scena politică germană, după luni de negocieri intense între partidele din coaliție.

Blocul conservator CDU-CSU al lui Merz a câştigat alegerile naţionale în februarie, dar cu 28,5% din voturi, şi are nevoie de cel puţin un partener la guvernare.

Merz a semnat un acord de coaliţie cu social-democraţii, care au obţinut doar 16,4%, cel mai slab rezultat din istoria postbelică a Germaniei.

Moment istoric tensionat

Fost om de afaceri și veteran al scenei conservatoare, dar fără experiență guvernamentală, Merz va prelua conducerea celei mai mari economii din Uniunea Europeană într-un moment marcat de crize multiple – o recesiune economică profundă, tensiuni transatlantice și ascensiunea extremei drepte.

Un război comercial global declanşat de tarifele vamale ale preşedintelui american Donald Trump ameninţă cu un al treilea an de recesiune în cea mai mare economie a Europei, care a trebuit deja să se confrunte cu sfârşitul epocii în care a beneficiat de gaz rusesc ieftin după invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina în 2022 şi cu rivalitatea tot mai mare din partea Chinei.

Între timp, Trump a ameninţat că nu va veni în ajutorul colegilor din NATO, determinându-l chiar şi pe Merz - un susţinător convins al relaţiei transatlantice - să pună la îndoială fiabilitatea Statelor Unite şi să îndemne Europa să îşi îmbunătăţească capacitatea de a se apăra.

Acordul coaliţiei germane prevede planuri de relansare a creşterii, cum ar fi reducerea impozitului pe profit şi scăderea preţurilor la energie. De asemenea, promite un sprijin puternic pentru Ucraina şi creşterea cheltuielilor militare.

Cine este Friedrich Merz

Deşi Merz este un politician vechi, care şi-a început cariera ca deputat european în anii '80, el trebuie să îşi dovedească abilităţile de lider, deoarece nu a deţinut niciodată o funcţie guvernamentală.

După ce a pierdut lupta pentru putere în faţa rivalei sale de partid, Angela Merkel, în 2002, a petrecut mai mult de un deceniu lucrând în sectorul privat înainte de a-şi găsi drumul înapoi în politica de vârf.

Avocat înstărit, catolic din Germania de Vest şi pilot amator, care a fost timp de patru ani preşedinte al diviziei germane a administratorului de fonduri BlackRock, Merz este considerat în general antiteza, atât în ceea ce priveşte stilul, cât şi politica, a femeii care a condus Germania timp de 16 ani.

În timp ce Merkel a fost o pragmatică echilibrată care a deplasat conservatorii mai mult spre centru, Merz este un liberal economic provocator care a tras blocul politic înapoi spre dreapta.

Susţinătorii lui Merz subliniază că acesta a obţinut în Parlament aprobarea unui pachet fiscal istoric pentru creşterea cheltuielilor pentru infrastructură şi apărare chiar înainte de a prelua funcţia.

Criticii spun că asta s-a întâmplat doar din cauza deciziei sale neobişnuite şi controversate de a promova o moţiune anti-migraţie în Parlament cu sprijinul Alternativei pentru Germania, încălcând un tabu privind cooperarea cu extrema dreaptă. Această decizie a sporit sprijinul atât pentru AfD, cât şi pentru partidul de extremă stânga Linke, care împreună au obţinut suficient sprijin pentru a putea bloca o relaxare a normelor fiscale ale Germaniei în următorul parlament.

„Merz rămâne o cutie neagră”, a declarat Carsten Brzeski, director global de macroeconomie la ING. „Revenirea asupra politicilor fiscale, oricât de necesară ar fi fost, ridică în continuare întrebarea de ce Merz a exclus această idee în timpul alegerilor şi dacă are într-adevăr o viziune pe termen lung asupra economiei”, spune expertul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇