Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, atrage atenția că un personaj pe care l-a prins pe vremea când era în Poliție, în cadrul unui operațiuni de trafic de minori și proxenetism, a ajuns acum consilier local pe listele PSD.
”În urmă cu mai bine de zece ani, împreună cu echipa BCCO Alba Iulia, structură de elită pe care o conduceam la acea dată, am organizat una dintre cele mai laborioase și spectaculoase acțiuni, codificată ‘El Paso’, desfășurată la nivel internațional, pentru destructurarea unei grupări infracționale care avea ca preocupări traficul de minori, traficul de persoane, proxenetismul și prostituția.
Din gruparea infracțională, care număra peste 80 de persoane care acționau în România, Germania, Spania, Italia și Franța, făcea parte și Bogdan Petru Tiberiu, cercetat în stare de arest și condamnat la o pedeapsă de vreo 4 ani închisoare pentru proxenetism. Definitiv.
La acea dată am identificat și vreo 40 de victime ale grupării, unele minore”, a scris Traian Berbeceanu pe Facebook.
Fostul comisar atrage atenția că nu doar că acesta a ajuns în conducerea unei comunități, dar a fost numit chiar în Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar.
”După 10 ani, Bogdan Petru Tiberiu a ajuns consilier local al orașului Geoagiu, fiind ales pe listele PSD. Dar nu asta este surpriza! În ședința de ieri a consiliului local, în ziua în care întregul mapamond a celebrat 'Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor', același PSD l-a propus și a votat pentru ca Bogdan Petru Tiberiu să facă parte din 'Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar'.
Dacă nu el, atunci cine? Dacă nu ieri, atunci când?”, conchide Berbeceanu.