Şeful personalului Casei Albe: Alegerile prezidenţiale din SUA vor avea loc la termen și Trump va câștiga

Şeful personalului Casei Albe: Alegerile prezidenţiale din SUA vor avea loc la termen și Trump va câștiga

Şeful personalului Casei Albe, Mark Meadows, afirmă că alegerile prezidenţiale din SUA vor avea loc la termen. Duminică, în emisiunea ”Face the Nation” de la televiziunea CBS, el a declarat: ”Vom avea alegeri pe 3 noiembrie şi preşedintele va câştiga”.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump a vehiculat joi ideea amânării alegerilor, din cauza epidemiei de coronavirus. El nu are însă dreptul legal de a lua o decizie în acest sens, iar democraţi şi republicani din Congresul SUA – căruia îi revine constituţional atribuţia de a stabili data scrutinului – s-au pronunţat imediat împotriva unei astfel de măsuri.

ADVERTISING

Trump a încercat şi să submineze încrederea în votul prin corespondenţă, susţinând de mai multe ori, fără dovezi, că vor avea loc fraude de mari proporţii. Meadows a preluat duminică tema, avertizând că buletinele de vot trimise prin poştă trebuie procesate corespunzător, însă fără a aduce vreo dovadă de nereguli în trecut.

Întrebat dacă este iresponsabil din partea preşedintelui să discute astfel de idei, oficialul de la Casa Albă a evitat un răspuns direct: ”E responsabil din partea lui să spună că dacă încercăm să mergem pe 100% vot universal prin corespondenţă, vom avea un rezultat al alegerilor pe 3 noiembrie? Eu unul aş sugera că nu l-am avea nici măcar la 1 ianuarie”. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇