Abia a început noua sesiune parlamentară şi avem deja un nou conflict, după ce PSD și AUR au votat o nouă repartizare a funcțiilor din Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
Aleşii PNL și USR au acuzat PSD că își asigură sprijinul AUR pentru formarea unei majorități și au părăsit sala în semn de protest.
Conflictul a izbucnit la prima ședință de plen a Camerei Deputaților, după anunțarea noii componențe a BP. Două funcții de secretar, despre care PNL și USR susțin că le reveneau în această sesiune, au ajuns la AUR și SOS.
În urma noii repartizări, majoritatea PSD-AUR-SOS a votat-o pe Ramona Bruynseels (AUR) și pe Virginia Vedinaș (SOS) pentru funcțiile de secretar al Camerei Deputaților.
Ulterior, USR și PNL au anunțat că vor contesta la Curtea Constituțională hotărârea adoptată marți de Camera Deputaților, pentru că modificarea componenței BP nu poate fi făcută cu încălcarea regulilor constituționale și parlamentare privind reprezentarea grupurilor politice.
PNL: PSD plătește cu funcții care nu îi aparțin voturile de care are nevoie ca să pună mâna pe guvernare
Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a acuzat că repartizarea nu respectă înțelegerea făcută la începutul legislaturii.
„Regulamentul nu este respectat. Ceea ce ați citit dvs acolo este o minciună. Nu este și nu corespunde adevărului faptic de la momentul începerii legislaturii, când liderii de grup s-au întâlnit și au stabilit o anumită repartizare a mandatelor de la începutul legislaturii și până la finalul acestei legislaturi”, a spus Andronache.
Potrivit acestuia, AUR ar fi trebuit să primească funcția de secretar în ultima sesiune a legislaturii, nu în cea actuală.
Ulterior, Andronache a acuzat PSD că folosește funcțiile parlamentare pentru a obține sprijin politic.
„PSD a luat astăzi grupului PNL un loc din conducerea Camerei Deputaților și l-a dat AUR. Nu dintr-o eroare de procedură: PSD plătește cu funcții care nu îi aparțin voturile de care are nevoie ca să pună mâna pe guvernare”, a transmis liderul PNL.
USR reclamă şi trădarea UDMR
Și USR a acuzat formarea unei noi majorități PSD-AUR. Deputatul Cătălin Drulă a afirmat în timpul ședinței: „Cei de la AUR se fac preș ca să ajute PSD”.
„Astăzi, la Camera Deputaților, cu votul celor doi concubini politici, PSD și extremiștii, au fost eliminați doi reprezentanți ai USR și PNL din Biroul Permanent al Camerei și au fost înlocuiți cu reprezentanți AUR și SOS. Nu este un simplu joc de funcții în Parlament. Prin votul dat astăzi, PSD le-a oferit extremiștilor mai multă putere și o poziție mult mai puternică în conducerea uneia dintre cele două camere ale Parlamentului. Din păcate și, pentru noi, inexplicabil, această operațiune a primit și voturile minorităților și UDMR”, declară Drulă.
PSD respinge acuzațiile și susține că procedura a fost regulamentară. Formațiunea a transmis că repartizarea pentru această sesiune a fost decisă de liderii grupurilor parlamentare cu majoritate de voturi.
„Procedurile au fost perfect regulamentare”, a transmis PSD, precizând că mandatele care revin fiecărui grup parlamentar pentru întreaga legislatură rămân neschimbate.
Tensiunile apar într-un moment în care PSD încearcă să își construiască o majoritate pentru formarea viitorului guvern. Sorin Grindeanu a recunoscut luni, la Sinaia, că în prezent nu dispune de cele 233 de voturi necesare pentru învestirea unui Executiv.
PSD și AUR au votat împreună anterior moțiunea de cenzură care a dus la demiterea Guvernului Bolojan, iar ulterior cele două formațiuni au negociat și pentru susținerea Guvernului Veștea. Executivul propus atunci a fost însă respins de Parlament.
